Răducu Filipescu, cel mai influent politician din Bărăgan, acuzat că şi-ar fi dat bani singur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răducu Filipescu e şef la CJ Călăraşi de 11 ani Foto:Facebook
Răducu Filipescu e şef la CJ Călăraşi de 11 ani Foto:Facebook

Aflat în fruntea Consiliului Judeţean Călăraşi de trei mandate, Răducu Geprge Filipescu(PNL), unul dintre cei mai influenţi politicieni din Bărăgan, a avut probleme cu legea. În 2011 a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate(ANI).


Filipescu, liderul PNL din Călăraşi şi membru al acestui partid din 1995, a fost acuzat de ANI că a alocat peste un milion de lei din bani publici pentru mai multe asociaţii conduse chiar de el sau în care era membru. ANI a sesizat Parchetul la sfârşitul anului 2011.
Răducu Filipescu era suspectat de abuz în serviciu şi s-ar fi aflat în incompatibilitate, după ce acesta, în exercitarea celui de-al doilea mandat, şi-ar fi dat bani singur. Din poziţia de preşedinte al CJ Călăraşi, Răducu Filipescu ar fi semnat alocarea a peste un milion de lei, în 2009 şi 2010, către două firme, pe care tot el le conducea.
Este vorba despre  SC EcoAqua SA şi SC Ecomanagement Salubris SA, înfiinţate ca două asociaţii de dezvoltare intracomunitară, persoane juridice de drept privat cu statut de utilitate publică. Ele aveau ca scop  reabilitarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare şi de colectare a deşeurilor reziduale din tot judeţul.

A votat şi a aprobat

„Filipescu Răducu-George a votat şi semnat Hotărârile Consiliului Judeţean Călăraşi nr. 32/2009 şi nr. 25/2010 privind aprobarea bugetului Judeţului Călăraşi pe anul 2009, respectiv pe anul 2010. Prin intermediul celor două hotărâri, a fost aprobată şi alocată suma totală de 1.045.000 lei către cele două asociaţii de dezvoltare intercomunitară, EcoAqua şi Ecomanagement Salubris în cadrul cărora Filipescu Răducu-George deţine calitatea de preşedinte şi funcţia de preşedintele al Consiliului Director”, se arăta în comunicatul ANI de la vremea respectivă. În primă fază, şeful CJ a câştigat procesul cu ANI.

Interese electorale în spate

Aşa cum era de aşteptat, presedintele CJ Călăraşi, Răducu Filipescu a respins acuzaţiile de conflict de interese şi abuz în serviciu pe care i le-a adus Agenţia Naţională de Integritate, spunând că demersul ANI ar avea în spate interese electorale.

"Totul e politic. Filipescu e lider PNL, nu poate nimeni să-l bată, hai, să-l terfelim putin, hai, să-l şifonăm cu ANI. Sunt vicepreşedinte PNL, e clar ca adversarii politici caută să îmi distrugă imaginea. Dar nu au nicio şansă. Îi “bat” cu banii lor!", declara liderul CJ Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Adrian Duicu şi-a încheiat primul mandat la CJ Mehedinţi în mai puţin de doi ani

Aleşi penali ai Clujului. Fostul preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, ţinea o evidenţă a şpăgii în fişiere Excel

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite