Nereguli la staţiile de carburant. Evaziune fiscală cu 20 de tone de combustibil, anchetată de poliţişti
0Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au aplicat sancţiuni de peste 47.000 de lei în cadrul unei razii pfrivind verificarea legalităţii comercializării carburanţilor.
Pe 4 octombrie, oamenii legii, secondaţi de inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Călăraşi şi specialişti din cadrul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Călăraşi, au desfăşurat o acţiune comună pe raza judeţului la societăţi comerciale care comercializează carburanţi pentru autovehicule şi produse petroliere în magazine specializate.
Poliţiţtii au urmărit verificarea legalităţii funcţionării acestora, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul înregistrării în contabilitate a veniturilor obţinute. În cadrul activităţilor au fost verificate 5 societăţi comerciale, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală a amenzilor de 47.500 lei.
De asemenea, la o societate comercială a fost identificată o diferenţă între stocul scriptic de carburanţi şi cel faptic, de peste 20 tone, existând indicii de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală, fiind demarate cercetări în cadrul unui dosar penal.
Vă recomandăm şi: