Cum te ajută postul ţinut miercurea să te izbăveşti de năpastă. Ritualul celor şapte lumânări şi rugăciunile care fac minuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În afară de cele patru posturi rânduite de Biserică şi zilele oprite în cursul unui an, credincioşii pot obţine ajutor divin, dacă ajunează şi miercurea. Părintele Ilarion Argatu, unul din marii duhovnici ai României, a lăsat creştinilor învăţături despre cum să le meargă bine cu “postul suplimentar”.

Duhovnicul îi învăţa pe oamenii care îi cereau ajutorul să ţină cont de sfaturile sale şi să postească şi miercurea. Pentru reuşită, postul se face nemâncând şi nebând nimic toată ziua. Pe lângă abţinerea de la mâncare, credincioşii erau învăţaţi şi ce rugăciuni să citească: Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos” şi Acatistul „Acoperământul Maicii Domnului. Miercuri se ajunează pentru a te izbăvi de năpastă, spunea părintele Argatu, de învinuirile celor ce te năpăstuiesc pe nedrept, adică: eşti cinstit dar te face hoţ, eşti harnic dar te face leneş, eşti curată, dar te învinuieşte că eşti desfrânată, eşti nebăutor, dar te face beţiv.

Ce reguli trebuie respectate

Pentru a primi ajutorul divin, credincioşii trebuie să ţină cont de mai multe reguli. Părintele Ilarion Argatu îi învăţa să citească „Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos” şi Acatistul „Acoperământul Maicii Domnului”.
De asemenea, şi rugăciunilea la Maica Domnului sunt importante.

După cele 40 de metanii care sunt obligatorii se spune următoarea rugăciune: „Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi izbăveşte-mă de năpasta şi învinuirile care mi se aduc şi întoarce pe vrăjmaşii mei de la răutate lor cu dragoste către mine şi familia mea şi dă-le griji noi ca să uite de grija mea….(aici spui dorinţa pentru care ţii postul).

“Aprinzi 7 lumânări, pe care le poţi arde fie în patru timpuri din zi (dimineaţă, la amiază, seara şi la miezul nopţii), fie la terminarea postului (ora 24.00), dacă nu ai timp în cursul zilei. Pentru ca postul şi rugăciunile pe care le faci să fie ascultate de Dumnezeu şi împlinite, mai înainte este bine să mergi la duhovnicul tău şi să te spovedeşti,pentru ca nu cumva din cauza unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu, rugăciunea Ta să nu fie ascultată“.

Împacă-te cu toţi care te-ai certat, pentru ca nu cumva şi tu la rândul tău să fii vrăjmaşul aproapelui tău. Dacă năpasta îţi vine de la soţ (soţie), copii, părinţi, cu cei ce stai în casă, sau de la un vrăjmaş care urmăreşte dezbinarea familiei tale, este bine să chemi preotul în ziua de post şi să facă sfinţirea casei, să pună rugăciunile pentru alungarea duhului necurat din casă, Sfântul Maslu, Moliftele Sf. Vasile cel Mare”, spune duhovnicul.

Pentru reuşită, este bine ca cel ce ţine post miercurea să dea pomelnic la trei biserici sau mănăstiri, unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie zilnic.

Viaţa părintelui Ilarion Argatu

Părintele Ilarion Argatu s-a născut într-o familie numeroasă, primind la botez numele de Ioan. Tatăl său, Alexandru, aşa cum îşi va boteza şi părintele Ilarion un fiu, a îndeplinit functia de primar în comuna Valea Glodului, vreme de 16 ani. Rămânând văduv, şi-a rânduit copiii, iar mai apoi s-a retras la Mănăstirea Neamţ, unde s-a şi călugărit.

Tânărul Ioan a urmat şcoala primară din localitatea natală, în Valea Glodului, iar mai apoi, îndemat de unchiul său, părintele Epifanie Crăciun, stareţ al Mănăstirii Cocoş, din Dobrogea, s-a înscris la Seminarul Teologic din Dorohoi. Terminând seminarul, Ioan va urma şi cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi. Simultan, Ioan Argatu a urmat şi cursurile Şcolii Militare din Bacău, ajungând sublocotenent. Dupa facultate, Ioan Argatu se va înrola în armată, undeva la graniţa cu Ungaria.

În ziua de 10 noiembrie 1940, Ioan Argatu se căsătoreşte cu Georgeta, fiica preotului Sebastian Mihăilescu, din localitatea suceveana Oniceni. Împreună, cei doi soţi vor da nastere la cinci copii: Ştefan, Gabriela, Alexandru, Ioan şi Ana. În cele din urmă, cele doua fete vor ajunge preotese, iar cei trei băieţi vor ajunge preoţi.

A renunţat la haina militară

Renunţând la serviciul militar, Ioan Argatu îşi depune dosarul pentru a fi hirotonit preot, pe seama localităţii Oniceni. Astfel, în anul 1940, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, tânărul Ioan va fi hirotonit preot, slujind împreună cu socrul său, care era deja preot în acel sat.
În anul 1972, părintele Ioan Argatu rămâne vaduv. La mai puţin de un an, în luna ianuarie 1973, el se va călugări la Mănăstirea Antim, din Bucureşti, primind numele de Ilarion Argatu. După căţiva ani petrecuţi în  Mănăstirea Căldăruşani, părintele s-a retras mai apoi, pentru ultimii 19 ani din viaţa sa, la Mănăstirea Cernica, unde nenumăraţi pelerini îi păşeau pragul.

La Mănăstirea Cernica, părintele a săvârşit nenumărate exorcizări. Slujba de exorcizare începea cu Acatistul Domnului Iisus Hristos şi continua cu Sfânta Liturghie, cu Sfeştania de sfinţire a apei şi cu Taina Sfântului Maslu. La sfîrşit, părintele citea Moliftele Sfântului Vasile cel Mare şi pe ale Sfântului Ioan Gură de Aur. După ţipete şi urlete inumane, omul posedat începea să se vaite puternic, ca în cele din urmă să cadă într-un somn adanc. După aceea, omul se trezea liniştit.

Vă recomandăm şi:

Drama părintelui Ilarion Argatu, duhovnic şi exorcist cunoscut: hăituit de comunişti, a stat 16 ani ascuns în şură şi sub podeaua casei

Ce i-a spus Arsenie Papacioc unei tinere neprihănite venite la spovedanie: „Între un băiat şi o fată nu există prietenie“

Îndemnurile duhovnicului Arsenie Papacioc pentru femei: „Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculti! Fata nu este o jucărie de pat sau de bucătărie“

Avertismentul lui Arsenie Boca pentru femei: „Dacă vreţi să aveţi copii curaţi, să aveţi împreunare cu bărbatul numai marţi şi joi, celelalte zile sunt oprite“

Cinci profeţii cutremurătoare ale lui Arsenie Boca: „Se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, se va mânca şi carne de om şi se va bea sânge de om“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite