Cooperare româno-bulgară într-un proiect în valoare de aproape 1 milion de euro
0O delegaţie bulgară, coordonată de primarul localităţii Pavlikeni, Emanuil Manolov, partener al Consiliului Judeţean Călăraşi, în cadrul proiectului “Managementul eficient al situaţiilor de urgenţă în regiunea transfrontalieră Călăraşi – Veliko Târnovo”, în valoare de aproape 1 milion de euro, s-a aflat marţi pe malul Borcei.
Întâlnirea prezidată de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Ion Samoilă, a avut ca obiectiv stadiul proiectului transfrontalier cu o valoare totală de 949 799.45 euro. În cadrul proiectului, Bulgaria are ca obligaţie consolidarea malurilor râurilor din Pavlikeni, iar România – achiziţionarea de echipamente de intervenţie specializate.
Este vorba despre un autovehicul pe şenile cu remorcă, în valoare de 300.000 euro, cu capacitate de rulare atât pe drumuri publice cât şi pe teren accidentat (teren mlăştinos, canale de irigaţii, vaduri etc.) şi în situaţii meteo periculoase (zăpezi abundente, viscol) pentru ISU Călăraşi. De asemenea, va fi achiziţionat şi un vehicul de teren echipat cu camere de vizibilitate redusă (infraroşu sau termic), dar şi bărci echipate cu camere cu vizibilitate redusă (camera infraroşu sau termică) pentru intervenţie şi pază în zonele inundate, asigurând astfel accesul din apă;
Rezultatele proiectului vor contribui la o mai bună protecţie a populaţiei, în situaţii de urgenţă, prin acţiuni de prevenire şi intervenţie, iar numărul populaţiei care va beneficia va fi de peste 300 000 de persoane, au anunţat autorităţile judeţene .
Vă mai recomandăm şi:
Prognoza meteo: Când se domoleşte valul de căldură. Unde lovesc furtunile