Cod galben de ceaţă. Vizibilitate scăzută în trafic sub 50 de metri
0Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis, marţi dimineaţa, atenţionări nowcasting cod galben de ceaţă pentru 10 judeţe din sudul şi estul ţării, valabile până la ora 10.00.
Potrivit meteorologilor, în localităţi din judeţele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Prahova, Dâmboviţa, Ilfov, Argeş, Giurgiu, Teleorman şi Călăraşi se va semnala ceaţă, fenomen ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 metri şi izolat sub 50 de metri. De asemenea, izolat vor fi condiţii de burniţă.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă pe cât posibil viteza de deplasare, să folosească luminile de ceaţă, să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol. de asemenea, oamenii legii spun că aceştia trebuie să folosească corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi observaţi în trafic, să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică. În mers trebuie să păstreze o distanţă suficient de mare pentru a putea opri în condiţii de siguranţă.