VIDEO Flăcări de zece metri înălţime, într-o microfermă din judeţul Buzău. Focul ar fi fost pus intenţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
incendiu marginea

Un incendiu puternic a făcut scrum, miercuri noapte, aproximativ 250 de tone de furaje ale unei microferme din comuna buzoiană Poşta Câlnău, satul Călugăreni. Flăcările care se înălţau la peste zece metri au fost observate de localnici în jurul orei 22. Ei cred că focul a fost pus intenţionat de nişte săteni cu care fermierul păgubit se află în litigiu.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 22.00 iar localnici spun că cel mai probabil baloţii de paie s-ar fi aprins în urma focului pus intenţionat de cineva. Sătenii chiar bănuiesc despre cine ar fi vorba însă cum totul a fost la adăpostul întunericului nimeni nu a observat nimic.

Furajele carbonizate erau hrana pentru cele 60 de bovine ale unui localnic din Călugăreni care deţine o microfermă. Sătenii care locuiesc aproape de locul producerii incendiului cred că focul a fost pus de o mână criminal şi bănuiesc la comanda cui.

Ei spun că fermierul căruia i-au ars furajele este în litigiu cu o familie din acelaşi sat. Mai mulţi săteni l-ar fi văzut pe proprietarul furajelor când a mers cu un executor judecătoresc la familia cu care se află în dispute şi tocmai acest lucru i-ar fi înfuriat pe membrii acesteia, care probabil au gândit să se răzbune punând foc baloţilor de paie.

Incendiul a fost anunţat de localnicii care au văzut flăcările iar pompierii au ajuns la faţa locului cu două autospeciale dar nu au mai putu face nimic pentru salvarea furajelor. Echipajelor ISU nu le-a mai rămas decât să supravegheze zona şi să acţioneze cu apă astfel încât flăcările să nu se extindă şi la proprietăţile din apropiere.

La faţa locului au ajuns şi câteva echipaje de poliţie care împreuncă cu pompierii vor încerca să stabilească circumstanţele în care s-a declanşat incendiul.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite