VIDEO Fetiţă de 8 ani, somată personal să achite o factură de spitalizare. „N-o să le dau bani din alocaţie pentru că n-am stat decât trei zile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilinca Bucur, lecturând somaţia primită de la poştaş FOTO Iulian Bunilă
Ilinca Bucur, lecturând somaţia primită de la poştaş FOTO Iulian Bunilă

O fetiţă de 8 ani din Buzău a primit de la poştaş o notificare prin care i se cere să comunice unui executor judecătoresc numărul dosarului penal deschis după accidentul rutier în care a fost rănită cu peste cinci ani în urmă. Fata a aflat că ar putea fi obligată să achite cheltuielile de spitalizare, de aproximativ 500 de lei.

Părinţii condamnă demersul spitalului, atât timp cât, spun ei, Constituţia garantează dreptul copiilor la asistenţă medicală gratuită.

Ilinca Bucur avea trei ani când a fost lovită uşor într-un accident rutier provocat chiar de tatăl său. Fata a fost internată trei zile la Chirurgie Ifantilă. Fratele Ilincăi a fost rănit mai grav atunci. 

A fost transferat cu elicopterul SMURD la un spital din Bucureşti, unde a fost internat 10 zile. 

La peste cinci ani de la eveniment, copilul a fost înştiinţat că trebuie să comunice numărul dosarului penal deschis după accidentul în care a fost rănit. Un executor judecătoresc a înştiinţat-o pe fetiţa de 8 ani că Spitalul de Urgenţă Buzău a cheltuit aproape 500 de lei pentru îngrijirea sa, însă banii trebuie returnaţi.

”Era lângă mine când a venit Poşta şi a văzut că este pe numele ei, m-a întrebat despre ce este vorba şi i-am explicat că de la spitalul judeţean care îi cere o sumă. A spus că ea nu dă din alocaţia ei aceşti bani”, ne-a declarat Carmen Bucur, mama Ilincăi.

”Am înţeles că trebuie să plătesc 497 de lei, pentru că am stat trei zile în spital. Nu o să le dau din alocaţie pentru că nu am stat decât trei zile”, a spus Ilinca.

Demersul de recuperare a banilor aparţine departamentului de contabilitate al Spitalului. Juriştii susţin că notificarea a avut doar rolul de a ajuta la identificarea autorului vătămării corporale, nu şi de somaţie la plată. A fost trecută fetiţa ca destinatar al notificării, deoarece numai CNP-ul ei figura în documentele medicale întocmite în perioada spitalizării.

Cei de la spitalul din Buzău spun că sunt obligaţi de un articol din legea sănătăţii să recupereze cheltuielile cu spitalizarea de la cei care aduc daune sănătăţii altora şi chiar propriei persoane.

Anul trecut, un copil de 9 ani trimis acasă în comă a fost somat de spitalul din Oradea să achite o sumă imensă, pe motiv că a fost accidentat grav fiindcă a traversat prin loc nepermis. O decizie a Înaltei Curţi stabileşte însă că persoanele asigurate nu trebuie să plătească spitalizarea.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite