VIDEO Bătaie în Casa Domnului, între doi preoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a declanşat o anchetă
Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a declanşat o anchetă

Bătaie între feţele bisericeşti, chiar în Casa Domnului. Preotul paroh din Valea Ramnicului, judeţul Buzău, i-a administrat colegului său mai tânăr un cap în gură care l-a trimis pe slujitorul bisericii direct pe patul de spital. Incidentul s-a petrecut la sfârşitul liturghiei de miercuri, în prezenţa dascălului şi a unei enoriaşe.

Veşmintele arhiereşti şi jurământul faţă de Dumnezeu nu-i ţin departe pe slujitorii bisericii de scandaluri. O dovedeşte bătaia dintre doi preoţi dintr-o parohie de lângă Râmnicu Sărat, soldată cu rănirea gravă a unuia dintre ei.

Fapta regretabilă s-a consumat pe fondul unui conflict mai vechi între cei doi, legat de acoperişul lăcaşului de cult. La sfârşitul liturghiei la care au oficiat ambii preoţi, scânteia scandalului s-a aprins. 

Preotul paroh, Ghiţă Peneoaşu, revoltat că al său coleg, mai tânăr, îi ţine piept cu încăpăţânare, i-a tras acestuia un cap în gură. Lovitura a fost atât de puternică încât l-a pus la pământ pe slujitorul Domnului. O localnică aflată în biserică şi martoră la incident a sunat la ambulanţă.

Localnicii au aflat de bătaie şi, revoltaţi, au venit la biserică. Oamenii spun că neînţelegerile între cei doi preoţi sunt mai vechi şi le-au sesizat prin scrisori Arhiepiscopiei.

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a fost înştiinţată de incident de către protopopul de Râmnicu Sărat, care a declanşat o anchetă. Potrivit normelor bisericeşti, scandalul se poate finaliza cu transferarea celor doi preoţi la alte parohii.

Citeşte şi: VIDEO Dascălii din Scutelnici, judeţul Buzău, s-au ales cu popriri pe salarii, din cauza datoriilor acumulate cu lucrările de reabilitare a şcolii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite