Val de pensionări la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău. Criza afectează serviciul de ordine publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 49 de agenţi de poliţie şi 14 ofiţeri au ieşit la pensie în acest an. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, pierderile de personal din ultima perioadă lasă în urmă un gol greu de completat.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău funcţionează, în prezent, la o capacitate de 85 la sută. Şi asta, ca urmare a faptului că de la începutul anului şi până în prezent, 63 de poliţişti, dintre care 14 ofiţeri, s-au pensionat. 

În acest fel, s-a creat un deficit de personal, deşi conducerea inspectoratului încearcă să-l acopere cu tineri absolvenţi.

Balanţa este însă greu de echilibrat, dat fiind că au plecat oameni cu peste 20 de ani de experienţă. Cea mai mare lipsă este resimţită la serviciul de ordine publică, acolo unde zilnic pot apărea tot felul de situaţii deosebite. 

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău are aproximativ o mie de angajaţi. Cererile de pensionare vin în contextul în care Guvernul a decis, în aceasta vară, să adopte o ordonanţa de urgenţă pentru modificarea legii pensiilor speciale. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite