Suspiciune de pestă porcină africană, la animalele dintr-o gospodărie din judeţul Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Un nou posibil focar de pestă porcină a fost semnalat în judeţul Buzău. Trei porci au fost eutanasiaţi de veterinarii de la DSVSA Buzău, după ce instituţia a fost înştiinţată, miercuri, cu privire la înregistrarea unei mortalităţi la un porc domestic dintr-o gospodărie din satul Focşănei, comuna Vadu Paşii.

Echipa DSVSA s-a deplasat la faţa locului pentru ridicarea cadavrului, ocazie cu care a constatat că în aceeaşi gospodărie mai existau trei porci care prezentau stări febrile, două cu simptome mai puţin accentuate şi una în stare de agonie.

Animalul găsit în agonie a fost eutanasiat şi transportat la sediul DSVSA Buzău, împreună cu cadavrul raportat initial, după care s-a efectuat o decontaminare temeinică a gospodăriei.

În urma necropsiei în cazul animalului eutanasiat de către echipa trimisă la Focşănei, au fost evidenţiate unele leziuni ale organelor interne care ar putea fi atribuite şi pestei porcine africane.

Ca urmare, conducerea DSVSA Buzău a decis retrimiterea echipei la faţa locului pentru a sacrifica şi ceilalţi doi porci şi a efectua încă o dezinfecţie a gospodăriei. 

Probele recoltate de la toate cele patru animale au fost trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) Bucureşti, pentru efectuarea analizelor specifice in PPA.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite