În atenţia poliţiei: membrii unor ONG-uri care strâng fonduri pentru cazuri sociale pătrund în şcoli cu documente false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii care strâng fonduri pentru cazuri sociale, reale sau nu, au găsit o modalitate de a-şi extinde aria de acţiune. Cu ajutorul unor acte false pe care se află acordul conducerii Inspectoratului Şcolar Buzău, aceştia pătrund în şcoli pentru a cere bani copiilor.

Printr-o notificare publicată pe site-ul ISJ, inspectorul general precizează că toate aceste date sunt false şi face apel la directorii şcolilor să nu dea curs acestor solicitări.

”Am fost înştiinţată că în unităţile şcolare din judeţul Buzău se colectează fonduri de către diferite asociaţii sau ONG-uri, folosindu-se de documente falsificate pe care apare acordul dat de inspector general Wamsiedel Nela, cu număr de înregistrare din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău. Precizez că acordul, semnătura, nu-mi aparţin iar data de înregistrare este nereală. Vă rog să nu daţi curs acestor solicitări, întrucât acceptul pentru astfel de acţiuni îl voi da numai după o verificare amănunţită. Deoarece şi săptămâna trecută am avut o astfel de solicitare, tot falsificată, mă văd nevoită să solicit sprijinul Poliţiei Municipiului Buzău”, precizează inspectorul şcolar general al IŞJ, într-o notificare postată pe site-ul instituţiei.

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Buzău, Nela Wamsiedel, a sesizat telefonic Poliţia şi va face şi plângere scrisă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite