Locuitorii unui municipiu, rugaţi de edili să nu mai smulgă din pământ o floare protejată prin lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Gestul multor buzoieni de a smulge din pământ lalelele galbene care au înflorit de câteva zile în Parcul Crâng a stârnit o reacţie din partea viceprimarului Ionuţ Apostu, fost director la Agenţia pentru Protecţia Mediului. Acesta a anunţat pe Facebook că această floare este specie strict protejată prin lege.

Ionuţ Apostu îşi roagă prietenii virtuali să-i distribuie mesajul pentru ca toţi buzoienii să afle ”cât de important este să lăsăm Crângul intact generaţiilor viitoare!”.

”Este o floare deosebită, înrudită cu laleaua galbenă de Cazane, specie unică în lume, şi este de datoria noastră, a tuturor, să o protejăm! Vă rog din suflet nu mai smulgeţi florile din pădure, lasaţi-le să crească şi să se înmulţească în mediul natural astfel încât să se bucure de ele şi copiii noştri!”, a scris Ionuţ Apostu pe pagina sa de Facebook. 

Tot Ionuţ Apostu a fost cel care, anul trecut, a sesizat apariţia unor răţuşte sălbatice pe heleşteul din Parc. Atunci, a făcut un apel către buzoieni să se bucure discret de fauna sălbatică din Parcul Crâng, fără a-i aduce prejudicii.

Ulterior, pentru a nu deranja păsările aciuate pe lac, autorităţile au decis să elimine hidrobicicletele pentru agrement. În ultima săptămână, câţiva tineri au avut şansa de a se întâlni cu un căprior şi o căprioară pe aleile parcului buzoian.

Parcul Crâng reprezintă pentru buzoieni una dintre opţiunile favorite pentru petrecerea timpului liber, în orice sezon, atunci când doresc să evadeze din tumultul oraşului, într-un splendid cadru natural. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite