VIDEO Lista PSD Buzău pentru Parlamentare cuprinde medici, profesori, ingineri şi un jurnalist. Toţi sunt buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democraţii buzoieni au stabilit lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Preşedintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu, este primul pe lista pentru deputaţi, iar la Senat prima şansă o are Lucian Romaşcanu, jurnalist care a deţinut funcţii de conducere în diverse instituţii naţionale de presă.

Lista propusă de preşedintele PSD Buzău, Marcel Ciolcau, cuprinde în total nouă nume la Camera Deputaţilor şi cinci, la Senat, însă liderii PSD Buzău mizează pe şansa reală a primilor cinci candidaţi de pe lista pentru deputaţi şi a primilor doi de la Senat. 

„Eu cred că avem o listă echilibrată, o listă de viitor, cu oameni care au realizat ceva în viaţă. Cred că, în acest moment, PSD a intrat într-o stare de normalitate. Avem candidaţi numai din interiorul partidului, oameni care nu au venit pe ultima sută de metri să se înscrie pe liste. Am speranţa că vom fi credibili în faţa buzoienilor”, a declarat preşedintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu.

Un loc eligibil pe lista pentru Camera Deptutaţilor, al treilea, îi revine Ionelei Dobrică, preşedintele TSD Buzău. Inginerul Lazăr N. Sorin, fostul viceprimar Sebastian Radu, în prezent consilier al primarului Constantin Toma, şi medicul Dănuţ Păle, prind de asemenea poziţii cu şanse la alegerile din decembrie. Pentru Senat, alături de Romaşcanu merge în cursa electorală, cu reale şanse de succes, râmniceanca Liliana Sbîrnea. 

image

Nominalizările care au trecut de votul Comitetului Executiv Judeţean lărgit, la care au participat consilieri judeţeni, consilieri locali municipali, precum şi şefi de organizaţii, dar şi parlamentarii PSD de Buzău, vor vi comunicate luni la Centru, pentru a fi validate.

image

Iată listele: 

Camera Deputatilor

1.Ciolacu Marcel - deputat, preşedinte le organizaţiei judeţene PSD Buzău 

2.Lazăr N.Sorin - secretar de stat la ANRP 

3.Dobrică Ionela - fost subsecretar de stat în Ministerul pentru Societatea Informaţională, preşedinte TSD Buzău 

4.Radu Sebastian - fost viceprimar, consilier al primarului municipiului Buzău       

5.Păle Dănuţ - medic veterinar, fost consilier judeţean 

6.Pricop Karmencita - medic, preşedinte al organizaţiei de femei PSD Buzău 

7.Muzgoci Doru - consilier judeţean 

8.Stoica Alexandru 

9.Ceparu Florin

image

Trei dintre candidaţi: Dănuţ Păle, Sorin N. Lazăr şi Ionela Dobrică 

Senat 

1.Romaşcanu Lucian - fost jurnalist, purtător de cuvânt PSD Buzău 

2.Sbîrnea Liliana - profesor, fost inspector şcolar 

3.Ţepelus Laurenţiu - director adjunct al Colegiului Naţional B.P. Hasdeu, consilier municipal 

4.Ioniţă Victor - medic, consilier municipal 

5.Buşcu Alexandru - consilier municipal 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite