La Buzău, ”marea asfaltare” devine ”marea amânare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţat cu surle şi trâmbiţe, programul asfaltării a peste 60 de străzi din municipiul Buzău, printr-un pogram BERD, se tot amână, în timp ce drumurile oraşului sunt din ce în ce mai găurite. Până în prezent niciun constructor nu s-a înscris la licitaţie, ca să-şi asume contractul. Potrivit primarului, pe constructori îi sperie obligaţia ca timp de nouă ani să asigure mentenanţa drumurilor.

Proiectul modernizării a o treime din străzile municipiului a fost redactat în 2008 iar Buzăul ar fi trebuit să se transforme în şantier încă din primăvara anului 2012. 

Studiul de fezabilitate indica investiţii de aproape 30 de milioane de euro, iar ideea initială era ca un investitor să vină cu banii săi, dintr-un credit propriu, şi să-şi recupereze în timp investiţia. 

Din 2012, niciun constructor nu a dorit contractul de refacere a celor 46 de kilometri de străzi din municipiul Buzău. Motivul care îi determină pe constructori sa fugă de această lucrare pare a fi clauza din contract conform căreia constructorul ar trebui să asigure întreţinerea străzilor timp de nouă ani.

„În situaţia în care finanţarea există nu s-a prezentat nimeni la licitaţie pentru că era scoasă la licitaţie proiectare, execuţie şi mentenanţă. Cred că această mentenanţă a speriat constructorii şi pentru că nu au venit la licitaţie Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare s-a implicat în mod serios şi a trimis în România chiar pe şeful de sector din Londra şi am avut o întâlnire cu constructori invitaţi de ei pentru a garanta acest tip de licitaţie”, a declarat primarul Constantin Boşcodeală.

Lucrarea va fi scoasă din nou la licitaţie, la începutul lunii aprilie, şi va dura cel puţin 90 de zile. În cazul în care lucrarea va fi adjudecată, va urma o perioadă de şase luni de proiectare şi abia apoi vor începe lucrările cel mai devreme în toamna anului 2015.

„Sper ca apelul BERD către constructori să aibă efect şi constructorii să vină la licitaţie. Până atunci ne vom ocupa de întreţinerea străzilor din municipiu cu ajutorul societăţii Urbis-Serv”, a declarat primarul Constantin Boşcodeală.

Citeşte şi:

Municipalitatea buzoiană nu îşi mai permite să cumpere autobuze noi

Munca la negru, fenomen greu de stopat la Buzău

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite