Adolescentă din Buzău, căutată de poliţie în toată ţara
0O adolescentă din Buzău a dispărut, luni dimineaţă, după ce a plecat spre şcoală. Părinţii disperaţi că nu au primit niciun semn de la fata lor au apelat la poliţişti, care au decis să o dea în urmărire generală.
UPDATE 17.30 Eleva de 14 ani care a dispărut de acasă luni dimineaţă a fost găsită de poliţişti în zona Concas. Tânăra era în stare bună şi nu prezenta urMe de violenţă.
................
Luni dimineaţă, Bianca Cristea, de 14 ani, elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr. 16 din Buzău, a plecat de acasă spre şcoală, în jurul orei 08.00, iar din acest moment nu le-a mai dat niciun semn celor de acasă. Familia ei locuieşte pe strada Alexandru Marghiloman, în apropierea Bazarului. De atunci, părinţii o caută disperaţi, iar îngrijorarea lor creşte, mai ales că fiica lor nu a lipsit niciodată de acasă atât de mult.
Părinţii au indicii că fata şi-ar fi planificat plecarea. Bianca şi-a luat de acasă mai multe haine, un telefon mobil scump şi produse de îngrijire personală. Luni seară, părinţii fetei au mers la Poliţie, pentru a reclama dispariţia şi speră acum ca fata lor să fie găsită şi să se întoarcă în sânul familiei.
În urma plângerii dn partea familiei Cristea, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău a declanşat operaţiunile de căutare, fiind solicitată şi măsura urmăririi la nivel naţional.