Monumentul Ostaşului Român din Sfântu Gheorghe, lăsat în paragină
0Monumentul, unul de o importanţă crucială în istoria românilor, mai are puţin şi se dărâmă. Nu a fost reabilitat de ani buni, iar unii consilieri locali nici măcar nu ştiau că aparţine de primărie. Edilii spun acum că fac demersuri pentru repararea monumentului, dar că lucrările ar putea începe abia peste doi ani.
Monumentul Ostaşului Român din Sfântu Gheorghe (Covasna) arată deplorabil, departe de gloria pe care ar trebui să o aibă având în vedere semnificaţia sa istorică. Dalele de marmură care duc la statuie au început să se desprindă una câte una, multe dintre trepte s-au spart şi ele, iar cioburile sunt împrăştiate. Buruienile şi-au făcut de cap în zonă, iar jardinierele care înconjoară monumentul şi ar trebui să fie pline de flori sunt folosite pe post de coş de gunoi de oamenii necivilizaţi.
Ridicat în memoria soldaţilor din al Doilea Război Mondial
Monumentul Ostaşului Român din Sfântu Gheorghe a fost ridicat în memoria militarilor care au luptat în război şi care au făcut ca Sfântu Gheorghe să fie primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupaţie fascisto-hortystă în 8 septembrie 1944. Statuia a fost dezvelită la 30 de ani de la evenimentul istoric pe 18 septembrie 1974.

Locuitorii din Sfântu Gheorghe sunt revoltaţi de situaţie. „E mare păcat că nu avem grijă de monumente. Această statuie reprezintă un moment crucial în istorie“, spune Ana Roşca.
„E păcat că nu se face ceva. Dacă mai trece o iarnă peste el eu cred că nu mai rezistă. Se prăbuşeşte. Bine că se investesc aiurea milioane de lei, dar nu ştim să ne respectăm istoria“ spune Arpad Covacs.
Reparat abia peste doi ani
Situaţia monumentului a fost subiect de dezbatere în şedinţa Consiliului Local din Sfântu Gheorghe din 30 iunie. Un consilier local a cerut insistent ca monumentul să fie reparat şi a prezentat starea deplorabilă în care se află. Grav este că unii consilieri credeau că monumentul aparţine Batalionului 22 Vânători de Munte. Greşit însă. El este administrat de Primăria Sfântu Gheorghe care trebuie să aibă grijă de el. Între timp situaţia s-a lămurit, iar edilii spun că vor repara monumentul însă nu prea curând. Potrivit lui Czimbalmos Csaba, administratorul public din Sfântu Gheorghe, există încă anul trecut un proiect pentru reabilitarea monumentului. De aici şi până la începerea lucrărilor e cale lungă însă. Proiectul trebuie aprobat în Consiliul Local, urmează apoi stabilirea indicatorilor tehnico-economici şi abia poi licitaţia. Edilii spun că abia în doi ani ar putea începe lucrările. Asta dacă monumentul mai rezistă până atunci.