Mihai David, fostul director Hidroelectrica, pus control jucidiar după ce a vrut să ia legătura cu primarul Braşovului. E cercetat în acelaşi dosar penal cu George Scripcaru
0Mihai David fusese iniţial trimis în judecată în libertate, dar procurorii au cerut să i se impună control judiciar, după ce fostul director al Hidroelectrica ar fi încercat să ia legătura cu primarul Georghe Scripcaru deşi i se interzisese acest lucru.
Curtea de Apel a menţinut astăzi controlul judeciar pentru primarul George Scripcaru, pentru Silviu Călin Pop, administrator Tetkron, dar şi pentru alţi doi funcţionari din Primărie. De asemenea Curtea de Apel a instituit măsura de control judiciar şi pentru Mihai David după ce a acesta ar fi încercat să ia legătura cu primarul George Scripcaru deşi i se interzisese acest lucru. Setinţa poate fi atacată la Curtea Supremă.
„Inculpaţii Scripcaru George şi David Mihai Ciprian, având interdicţie de a lua legatura unul cu celălalt, în data de 23.01.2016 au încercat să comunice indirect prin intermediul martorilor D.L. şi B.R. asupra unor chestiuni politice, urmărind însă un interes economic direct, legat de ancheta penală din acest dosar, respectiv protejarea intereselor BEPCO SRL, şi după alegerile locale din acest an, inculpatul David Mihai Ciprian urmărind să îşi impună un candidat pentru postul de primar în locul inculpatului Scripcaru George“, se arată în rechizitoriul procurorilor.
La ieşirea din sala de judecată primarul George Scripcaru a declarat că nu a încălcat niciuna din dispoziţiile impuse de controlul judiciar şi că nu s-a întâlnit cu Mihai David.
Primarul Braşovului, viceprimarul şi alte 11 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DNA într-un dosar de corupţie care vizează infracţiunile de abuz în serviciu şi luate de mită. Inculpaţii sunt acuzaţi că au acordat ilegal un contract unei firme private care nu îndeplinea condiţiile cerute la licitaţie. În schimbul favorului, primarul Braşovului ar fi primit mită materiale electorale în valoarea de 40.000 de lei.