Miting de susţinere pentru Marian Godină în faţa sediului Poliţiei Braşov
0
Sindicatul Poliţiştilor din Dolj a anunţat că va organiza un miting de protest luni, la Braşov, în faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie, în semn de solidaritate cu agentul Marian Godină. Şi preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România a confirmat că la protest vor veni poliţişti din toată ţara.
Sindicaliştii au anunţat că se vor întâlni la sediul Inspectoratului de Poliţie din Dolj după care vor veni spre Braşov. Poliţiştii îi susţin pe Marian Godină şi vor astfel să demonstreză că uniţi sunt mai puternic. Protestul vine la o săptămână după dezvăluirile făcute de Marian Godină cu privire la anumite nereguli din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov.
Şi preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, a confirmat faptul că poliţişti din toată ţara vor veni la Braşov şi vor picheta sediul IJP Braşov: „Vom fi prezenţi la Braşov între orele 13.00 şi 16.00, interval pentru care am cerut şi obţinut autorizaţie de a protesta. În continuare îl vom susţine pe colegul nostru Marian Godină. Vrem să tragem un semnal de alarmă că asemenea aspecte ca cele semnalate la Braşov sunt şi în alte judeţe din ţară. Mai mult, poliţişti din Braşov m-au rugat să vin ceva mai devreme de ora 1.00, să-mi sesizeze şi alte fapte care s-au întâmplat la Braşov, nu doar din vina şefului Poliţiei Braşov, ci şi a altor persoane din conducerea Poliţiei Braşov”, a spus Surugiu.
CITEŞTE ŞI:
Scandalul Marian Godină. Şeful Poliţiei Braşov nu demisionează, dar se pensionează
Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor cere demisia şefului Poliţiei Braşov, Ioan Aron