Locul de parcare trebuie achitat până pe 31 ianuarie. Cine nu plăteşte, nu mai are unde parca
0
Primăria a decis că nu va mai tolera anul acesta niciun fel de abatere. Începând de miercuri şi până pe 31 ianuarie braşovenii care nu au achitat locul de parcare sunt aşteptaţi că acchite taxa la Direcţia de Finanaţe. Tot de anul acesta, posesorii de locuri de parcare vor primi şi o vignetă.
Din 2014, toţi braşovenii care au închiriat un loc de parcare de la Primărie vor trebui să îşi afişeze pe parbriz vinieta care atestă faptul că şi-au achitat taxa de parcare. Vinieta autocolantă o va primi fiecare proprietar de maşină de la Direcţia Finanţelor Locale în momentul în care îşi achită taxa. Conform noului regulament de parcare este obligatorie lipirea acesteia pe parbriz, astfel ca şoferii care nu plătesc banii aferenţi locului de parcare să fie mai uşor reperaţi de către inspectorii care vor lua la puricat toate parcările din oraş de anul viitor.
Pentru a-i depista mai uşor pe şoferii care nu îşi achită taxa de parcare, inspectorii Primăriei s-au dotat cu aparate performante care la un simplu „click” îi înştiinţează cine este corect şi cine nu. Astfel, dacă nu aveţi abonament pentru respectivul loc de parcare de reşedinţă vă puteţi trezi cu o amendă destul de usturătoare. Cei care vor parca pe un loc care nu este al lor vor fi sancţionaţi cu o amendă cuprinsă între 200 şi 300 de lei. Mai mult, dacă au montat şi un sistem de blocare, amenda poate ajunge la 2.000 de lei.
„După data de 31 ianuarie, locurile pentru care nu s-a mai achitat taxă vor fi declarate libere şi vor fi scoase la licitaţiile de reatribuire, astfel că pot fi închiriate de alte persoane”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Pe aceeaşi temă:
Abonament unic de parcare pentru centrul oraşului