Inovaţie: hală alimentată din energie verde. La ce sumă s-a ridicat investiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania braşoveană Elmas, producător de instalaţii de ridicat şi ascensoare, a finalizat recent investiţia în retehnologizarea unei hale, pe care a transformat-o într-o hală verde, şi unde a demarat producţia.

În vederea asigurării energiei necesare pentru derularea procesului de producţie în această hală, pe acoperişul halei au fost montate panouri fotovoltaice, dar şi o centrală care produce 300 de kW/oră. Doar investiţia în această centrală s-a ridicat la suma de 650.000 de euro.

„Reuşim să asigurăm astfel o parte din consumul necesar pentru funcţionare. Am reuşit să asigurăm un climat sănătos în această hală, unde este asigurată, indiferent de anotimp, o temperatură constantă. Am montat 16 turbine care filtrează aerul continuu, îl încălzesc sau răcesc pentru a menţine o temperatură între 18 şi 22 de grade”, a precizat directorul companiei braşovene. 

Imagine indisponibilă

Recent, clădirea a fost încadrată la clasa A de performanţă energetică. Foto: Elmas

Invesiţii de milioane de euro în retehnologizare

Investiţiile în retehnologizare şi mărirea capacităţii vor continua, după ce compania braşoveană a cumpărat o licenţă pentru producţia unor sisteme automate de parcare de tip park safe. „Suntem singura firmă care a cumpărat această licenţă, de la Wöhr, liderul mondial în domeniul sistemelor de parcare automatizate. Vorbim de sisteme automate de parcare prin care autoturismul este preluat automat, fără şofer, şi pus apoi ca într-un seif, unde nu mai are acces nimeni şi este în perfectă siguranţă. Avem intenţia să implementăm un astfel de sistem şi în centrul Braşovului, pentru că este un sistem care poate fi instalat în zone unde nu dispui de un spaţiu generos pentru a amenaja parcări sub sau supraterane cu rampe de acces”, a subliniat directorul Elmas.

Imagine indisponibilă

În vederea producerii noilor sisteme la Braşov, Elmas ar urma să amenajeze o nouă hală, investiţia fiind estimată la suma de 4,5 milioane de euro. 

De asemenea, în urma deschiderii noii unităţi de producţie ar urma să mai fie create şi până la 40 de locuri de muncă.

Imagine indisponibilă

Citeşte şi:

FOTO Liftul unicat de la Castelul Bran concurează pentru cel mai bun ascensor produs în lume. „Suntem singura firmă din Europa de Est înscrisă la concurs“

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite