Dispecerat unic pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Ambulanţă
0Noul dispecerat va duce la un răspuns mai rapid din partea salvatorilor în cazul situaţiilor de urgenţă semnalate de braşoveni.
În dispecerat vor lucra şase specialişti, trei de la ISU şi trei de la Ambulanţă. Cu toţii vor fi coordonaţi de un medic.
Prin crearea acestui dispecerat integrat se urmăreşte eficientizarea utilizării resurselor umane şi materiale, armonizarea procedurilor de lucru specifice în cazul gestionării urgenţelor în vederea acordării asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în faza prespitalicească. Se are în vedere îmbunătăţirea intervenţiei medicale de urgenţă la nivelul judeţului şi realizarea unui management unitar de preluare a cazurilor la nivel judeţean.
Potrivit procedurilor comune de lucru, dispeceratul integrat asigură permanent preluarea apelurilor de urgenţă transmise prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, cunoaşte permanent capacitatea operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al judeţului Braşov, misiunile care au fost executate sau sunt în curs de executare, situaţia operativă, forţele şi mijloacele angajate în acţiuni.
În cazul urgenţelor medicale ce presupun intervenţia echipajelor SMURD şi/sau Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ), apelurile sunt preluate de operatori medicali, iar activitatea e coordonată de un medic sau asistent medical. Toate apelurile de urgenţă, care implică intervenţia echipajelor menţionate, sunt gestionate în cadrul acestui dispecerat, fără a se mai transfera apelul. Operatorii alertează direct echipajele de prim - ajutor la nivel judeţean.