Cenuşa lui Erik Gulacsi ar putea ajunge pe vârful Denali unde trebuia să meargă şi tânărul. O asociaţie strânge fonduri pentru a-i împlini ultimul vis
0Erik Gulacsi a pierit în teribila avalanşă din Retezat la finele lunii aprilie. Alături de el s-a stins şi prietena lui Dor Geta Popescu. Erau doi copii minune ai alpinismului mondial. Geta a fost înmormântată la Râşnov, ior acum Asociaţia Totul este Posibil strange fonduri pentru ca cenuşa lui Erik să ajungă pe muntele Denalii pe care tânărul ar fi trebuit să urce anul viitor.
Erik Gulacsi era un copil senin care iubea muntele. A mărturisit asta într-un interviu acordat Cotidianului Adevărul cu doar câteva luni înainte de tragedia din Retezat. Eliza Niţescu, o apropiată a familiei îl descrie pe Erik într-un mesaj emoţionant.
„L-am întâlnit pe Erik pe 11 Decembrie 2016, într-un antrenament pe Ciucaş, din seria antrenamentelor destinate plecării pe Aconcagua. 11, adică ziua mea... Cunoscându-l, nu am putut să nu mă gândesc ce cuminte, serios şi muncitor este. Nu am putut să nu îmi doresc să învăţ de la el. Despre ce să învăţ? Despre calm, claritate, hotărâre şi simplitate. Erik nu se panica niciodată, nu renunţa niciodată şi nu se amesteca niciodată în discuţii aprinse. Rămânea mereu senin, dedicat misiunii sale, indiferent la zgomotul din jur şi înţelegător faţă de cei preocupaţi de lucrurile mici: controverse trecătoare, frici fără rost, îndoieli nefondate. Indiferent ce se petrecea în jurul său, Erik îşi urmărea scopul lui şi rămânea în lumea lui. Lumea lui liniştită, în care îndoielile nu aveau loc. Era încrezător şi modest. Curajos şi smerit. Brav şi umil. În acelaşi timp. La 12 ani. Suntem obişnuiţi să măsurăm tot. Inclusiv anii. Pentru mine Erik nu are vârstă. Este un prieten fără ani. Pentru că prin cum şi ce a ales să trăiască, a depăşit graniţa timpului clasic şi a devenit nemuritor “, scrie Eliza Niţescu pe site-ul http://totulesteposibil.galantom.ro.
Cenuşa lui Erik ar putea ajunge pe muntele Denali
Erik Gulacsi, cel mai bun aplinist tânăr al României, cu două recorduri europene la activ, a pierit în avalanşa din Retezat, la sfârşitul lunii aprilie 2017. În memoria lui, Asociaţia Totul este Posibil iniţiază o campanie de strângere de fonduri care vor fi direcţionate familiei. Pentru Erik, viitoarea expediţie importantă urma să aibă loc în 2018, în Alaska. Erik îşi dorea să ajungă în pe cel mai înalt vârf din America de Nord, Denali (6.194 m). Familia sa doreşte ca el să rămână în locul pe care l-a iubit cel mai mult, muntele. Tatăl lui Erik, Bela Gulacsi, şi-a propus ca anul viitor să meargă în expediţia din Alaska pentru a duce acolo o urnă cu cenuşă, oferindu-i lui Erik posibilitatea de a rămâne la înălţime pentru totdeauna.
„În 2018, şi eu şi Erik voiam să ajungem în Denali (cel mai înalt vârf din America de Nord). Acest lucru este încă posibil pentru noi, dar nu despre mine vreau să vorbesc acum, pentru că eu voi vedea cum o să mă descurc. Erik Gulacsi a pierit în avalanşa din Retezat în data de 22 Aprilie, iar în data de 24 Aprilie (2017) trupul lui a fost incinerat. Sunt trei urne de cenuşă, dintre care una va fi dusă pe Denali, de tatăl său, Bela. Pentru asta, avem nevoie să strângem fondurile necesare. Expediţia costă aproximativ 5.000 de euro de persoană. Tu poţi ajuta ca urna cu rămăşiţele pământeşti ale lui Erik să fie dusă pe Denali, iar de acolo el să poată zbura lin deasupra munţilor, rămânând astfel la înâlţime pentru totdeauna, în locul pe care şi l-a ales ca destinaţie pentru următoarea sa expediţie“, a mai scris Eliza Niţescu. Campania se desfăşoară pe siteul Asociaţiei Totul este Posibil.
Pe aceeaşi temă:
Medicii legişti au efectuat necropsia celor doi alpinişti decedaţi în urma avalanşei petrecute sâmbătă, în Masivul Retezat. Victimele, cu vârste de 12 şi 13 ani, au avut o moarte rapidă, în urma traumatismelor cranio-cerebrale suferite.
Echipele de salvamontişti şi jandarmi montani au recuperat şi adus la poalele Retezatului cele două victime ale avalanşei mortale din Masivul Retezat. Operaţiunile s-au derulat pe durata a aproape 12 ore.
Cătălin Berenghi este coordonatorul grupului de 51 persoane care a asistat sâmbătă, 22 aprilie, la avalanşa din munţii Rertezat în care şi-au pierdut viaţa doi copii. Bărbatul povesteşte punctul lui de vedere despre tragedia care a îndoliat alpinismul românesc.
O avalanşă a surprins un grup de şapte turişti care a urcat sâmbătă, 22 aprilie, pe vârful Peleaga din Munţii Retezat. Doi copii, Dor Geta Popescu (13 ani) şi Erik Gulacsi (12 ani), alpinişti profesionişti, au decedat în accident.
Trei dintre răniţii în urma avalanşei produsă sâmbătă, în Masivul Retezat, au fost aduşi la spitalul din Hunedoara, însă doar Ovidiu Popescu, tatăl fetei, a rămas internat, susţin surse medicale. Alte două femei au fost externate de la Hunedoara, la fel şi pacienţii aduşi la spitalul din Haţeg.
Salvatorii montani au ajuns, duminică după-amiază, în zona în care se află trupurile celor doi copii decedaţi în urma avalanşei din Masivul Retezat.
De la primele ore ale dimineţii jandarmii montani şi salvamontiştii au pornit pe munte, spre locul unde se află cele două victime ale avalanşei, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi. Traseul este unul anevoios, fiind un drum care durează opt ore dus-întors. Autorităţile au reconstituit filmul tragediei din Retezat.