Ce probleme apar cel mai des în cuplurile de homosexuali care au copii: explicaţiile psihologilor pentru iubiri controversate
0Subiect fierbinte şi controversat. Aşa a fost privită homosexualitatea de-a lungul veacurilor. Deşi cei care se opun ideii unor asemenea „familii” a viitorului sunt încă majoritari în multe state, nu pot fi negate aceste fenomene sociale apărute în ultimii ani, într-o lume în care din ce în ce mai mulţi oameni par să-şi fi pierdut identitatea.
După o fază de căutare a libertăţii în afara familiei, homosexualii şi lesbienele experimentează acum o mişcare pro-familie. Familiile de homosexuali nu împărtăşesc o formă anume, ci doar o luptă comună pentru acceptarea socială.
„În momentul în care află că au un copil homosexual, părinţii lor pot avea un puternic şoc emoţional. Acceptarea identităţii sexuale a propriului copil este, într-o astfel de situaţie un proces similar travaliului de doliu, în ceea ce priveşte mecanismele psihologice. După faza şocului apare cea de negare. Pur şi simplu îşi impun să creadă că ceea ce au aflat nu este adevărat, că este vorba doar de o confuzie de moment a copilului lor. O altă fază este aceea de învinovăţire. Părinţii consideră că au eşuat în misiunea lor şi de aceea copilul este homosexual . De asemenea, părinţii se culpabilizează reciproc, încercând să micşoreze povara vinovăţiei, aruncând vina pe celălalt părinte”, spune lector univ. dr. psiholog Onelia Pescaru, de la Universitatea Transilvania Braşov.
Aceasta spune că cele mai frecvente „motive” invocate de părinţii care încearcă să explice homosexualiatea copilului lor sunt legate de experienţe negative în raport cu sexul opus, influenţe ale anturajului, probleme de sănătate ale mamei în timpul sarcinii, divorţul, separarea, problemele de cuplu, credinţa că ei, sau partenerul, au fost prea stricţi, duri, critici sau, dimpotrivă, prea apropiaţi şi permisivi cu copilul lor.
Care sunt temerile părinţilor unui copil homosexual
Sunt şi părinţi care se tem să îşi arate în vreun fel sentimentele sau părerile negative despre homosexualitate, pentru că se tem să nu îşi îndeparteze în vreun fel copilul. Reacţiile părinţilor diferă, în mod evident, de la o familie la alta. Totuşi, majoritatea traversează, potrivit psihoterapeutului Iuliana Molnar, câteva temeri fundamentale.
Una dintre acestea este teama de stigmatizare socială. Părinţii cred că vor fi percepuţi negativ de societate pentru că au un copil „anormal”. Le este ruşine de familie, de prieteni şi de comunitate. Din această cauză, ei pot ajunge să se izoleze social, pentru a evita opinii critice sau păreri negative. Pe de altă parte, există şi teama de pierdere. Este o mare dezamăgire pentru părinţi legată de perspectiva de a nu avea nepoţi. Se cunoaşte faptul că mulţi dintre tineri se apropie foarte mult de parinţii lor atunci când ajung şi ei părinţi, creându-se o legătură specială.
Părinţii unui homosexual suferă enorm atunci când realizează că viaţa tradiţională de familie este pierdută şi nu vor avea parte de bucuria de a trăi alături de copiii lor ritualuri importante: nunţi, botezuri, aniversări în familie. Nu în ultimul rând exisăt şi teama şi îngrijorarea pentru copilul lor. Există percepţia că relaţiile homosexuale nu au stabilitate şi că astfel copiii nu pot avea experienţe de cuplu care săîi facă fericiţi : căsătoria, naşterea unui copil, formarea unei familii tradiţionale. Altă grijă este legată de teama de boli asociate de virusul HIV , tema că şi-ar putea pierde copilul.
O altă teamă identificată a fost cea legată de de discriminare, stigmatizare şi marginalizare socială. Părinţii se tem că fiul lor gay sau fiica lesbiană ar putea fi victime ale discriminării la locul de muncă, ar putea fi respinşi de prieteni şi de societate şi chiar ar putea deveni victime ale violenţei .
„Este nevoie de timp pentru a accepta şi pentru a înţelege că au un copil homosexual . Părinţii trebuie să admită că au, în viaţa reală, un altfel de copil decât şi-au imaginat , să încerce să gestioneze situaţia . Ultima fază a acestui proces complex este acceptarea. Părinţii înţeleg că trebuie să îşi iubească şi să îşi sprijine necondiţionat copilul. Şi că orientarea sexuală este doar o parte din ceea ce reprezintă el ca persoană”, precizează Onelia Pescaru.
Homosexualii ca părinţi
Deşi relaţiile dintre persoane de acelaşi sex au fost întâlnite în majoritatea societăţilor, familia de homosexuali sau lesbiene, ca şi categorie socială, a apărut recent, fiind un produs al revoluţiei sexuale, feminismului şi noilor tehnologii de reproducere.
Mişcarea pentru drepturile homosexualilor i-a încurajat pe aceştia să ceară custodia copiilor. Din ce în ce mai multe femei independente material de susţinerea unui soţ au născut copii cu ajutorul donării de spermă. Ambele fenomene s-au dezvoltat şi au înfruntat o puternică opoziţie socială. Lesbienele şi-au format legături maternale cu copiii iubitelor lor, dar sistemul legal acordă mai multă şansă drepturilor paternale ale donatorilor de spermă, chiar şi dacă aceştia au renunţat anterior la acele drepturi.
Drepturile de adopţie al celui de-al doilea părinte pentru partenerii homosexuali au fost acordate în mai multe locuri din lume. Dezbaterea cu privire la aceste drepturi este similară celei legate de părinţii vitregi; ambele reprezintă controverse asupra definirii legăturilor de rudenie de tip biologic sau social.
„Parteneriatele de tip homosexual au obţinut recunoaştere în câteva ţări europene şi în câteva organizaţii şi oraşe americane. Se pare că Hawai a devenit primul stat care a legalizat căsătoria între homosexuali. Dar majoritatea se opune încă, legile existente definind căsătoria ca pe o uniune între un bărbat şi o femeie. În România, unul dinter opozanţii cei mai puternici este Biserica Ortodoxă Română. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că legalizarea căsătoriilor între homosexuali ar avea probabil ramificaţii mai extinse pentru legea familiei, în domenii cum ar fi: custodia, adopţia şi moştenirea”, consideră universitarul braşovean.
Cercetările asupra familiilor de homosexuali şi a celor de lesbiene sunt limitate şi cele mai multe dintre acestea au fost realizate pe homosexualii cu copii din căsătorii anterioare heterosexuale. Copiii categoriei respective nu sunt, susţine prof. univ .dr. Iolanda Mitofan, inferiori celor din familiile obişnuite, în ceea ce priveşte adaptarea sau rezultatele activităţilor lor şi uneori s-a constatat că sunt mai toleranţi, mai puţin agresivi.
Un studiu britanic a descoperit că cei ai lesbienelor erau în mod tipic mai ataşaţi de partenerele lesbiene ale mamelor lor decât copiii din familiile normale faţă de tatăl lor. Deşi copiii nu sunt de obicei homosexuali, este probabil o exagerare să pretindem că orientarea sexuală a părinţilor nu influenţează eventualele înclinaţii către cei de acelaşi sex pe care le pot avea aceştia.
Problemele pe care le au copiii cu părinţi homosexuali se datorează în cea mai mare parte discriminării, hărţuielii şi violenţei la care sunt supuşi de alţii, fapt demonstrat de marele procent de victime şi suicid din rândul tinerilor. Ca şi cuplurile interrasiale, familiile de acest tip nu pot fi învinovăţite pentru prejudecăţile cu care se confruntă copiii lor. Diminuarea „valorilor familiale” ale majorităţii a determinat multe dintre problemele reale ale acestor familii. Cercetările - chiar mai limitate decât toate celelalte- referitoare la naşterea copiilor de către lesbiene în afara căsătoriei, descoperă copiii ca fiind bine îngrijiţi.
Partenerele lesbiene au tendinţa de a fi cooperante ca părinţi, deşi ele trebuie să împace dorinţa de a împărţi responsabilităţile de părinte cu faptul că doar una dintre partenere este mama biologică. De asemenea, definirea relaţiei copilului cu donatorul de spermă constituie o altă potenţială problemă.
Mulţi dintre homosexuali sunt pedofili, iar violenţa domestică este mai mare în astfel de cupluri
Experienţele familiilor de homosexuali sau de lesbiene sunt relevante pentru multe dintre problemele familiei contemporane. Într-o vreme în care lipsa numărului familiilor monoparentale creşte alarmant, cercetătorii constată că se dezvoltă foarte bine copiii mamelor lesbiene, în vreme ce mulţi dintre copiii expuşi abuzurilor de tot felul trăiesc în familii cu taţi. Homosexualii şi-au construit relaţii în afara celor de rudenie, folosindu-se de abilităţi sociale, care devin din ce în ce mai importante într-o societate multiculturală, complexă.
Pe de altă parte, să nu uităm faptul că pedofilii sunt, în majoritatea cazurilor, bărbaţi, iar o treime dintre toţi copiii abuzaţi sexual de bărbaţi sunt băieţi. Ceea ce arată că un mare număr dintre homosexuali sunt pedofili (se arată în studii realizate Freund şi colaboratorii în anii 1984 şi 1989).
Apoi, probabilitatea de despărţire este de trei ori mai mare în cazul homosexualilor şi de patru ori mai mare în cazul lesbienelor decât în cazul persoanelor heterosexuale (Lawrence A. Kurdek, 2004). Nu în ultimul rând, în cuplurile de homosexuali şi lesbiene, violenţa domestică este de aproape de două ori mai mare decât în cuplurile heterosexuale (studiu realizat de Pamela A. Brand şi Aline H. Kidd, în 2009). Prin comparaţie cu heterosexualii, este mult mai probabil ca un homosexual sau o lesbiană să fie abuzaţi de către partener.
Cel mai important este să învăţăm cum să ne adaptăm unor astfel de apariţii, pentru că ele sunt reale şi ignorarea lor nu ar face nimic altceva decât să evite la nesfârşit o problemă deja evidentă, încheie lectorul universitar psiholog Onelia Pescaru.
CITEŞTE ŞI:
Sex şi sentimente: femeile fac dragoste pentru a fi iubite, bărbaţii iubesc pentru a face dragoste
De câte feluri poate fi iubirea într-un cuplu şi cum o recunoaştem – ce spun psihologii
Se încarcă comentariile...
