A început construcţia la Centrul de Afaceri de 50 de milioane de lei din Bartolomeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După mai multe licitaţii, constestaţii care au ajuns şi în instanţă şi o întârziere de un an, au început lucrările la una dintre cele mai mari investiţii ale Braşovului din ultimii ani.

Centrul va fi construit compania Integral SA din Buzău care a oferit un preţ de 49,967 milioane de lei. Jumătate din bani sunt de la Uniunea Europeană, iar jumătate sunt de la Primăria Braşov. Proiectul presupune crearea, în următoarele 20 de luni, a unei structuri de afaceri pe o suprafaţă de peste 18.000 de metri pătraţi, unde vor fi atrase un număr de 70 IMM-uri. Odată implementat, Centrul de Afaceri din Bartolomeu Nord va crea şi 128 de locuri de muncă noi. Centrul are un caracter regional, el adresându-se firmelor din cele şase judeţe ale Regiunii Centru, ce vor avea la dispoziţie dotări IT, laboratoare, servicii de asistenţa şi consultanţă, spaţii de expoziţii şi congrese, menite să creeze şi să susţină afacerile.

„Sunt foarte mulţumit de modul în care au început lucrările la acest proiect, mai ales că avem de recuperat timpul pierdut cu tot felul de contestaţii. Am discutat de la început cu constructorul şi i-am cerut să facă tot ceea ce ţine de el pentru a încheia lucrările acest proiect până la finele anului viitor. Din păcate, şi aici, din cauza unor contestaţii, suntem puşi în situaţia de a finaliza la limită lucrările. Dacă nu terminăm până în 31 decembrie 2015,  vom fi nevoiţi să achităm din bugetul local lucrările rămase de executat. Centrul de afaceri este o investiţie foarte importantă în cadrul strategiei noastre de a crea cât mai multe oportunităţi potenţialilor investitori şi implicit, a locurilor de muncă pentru braşoveni, a declarat primarul George Scripcaru.

Centrul va avea la demisol o sală de conferinţe, ateliere prototiping, ateliere mentenanţă, spaţii personal, spaţii tehnice,  cameră de servere, spaţii de supraveghere şi control, bucătărie, vestiare, grupuri sanitare. La parter vor fi trei săli de workshop, platformă în aer liber pentru expoziţii, foaier, sală conferinţă, birou de presă, copy center, cafenea, restaurant, grupuri sanitare. La etaj va fi administraţia centrului, managerul, 14 birouri de incubare, 6 laboratoare, sală  experimente demonstraţii, zonă de coworking, zonă accelerare afaceri, platformă multimedia. La exterior centrul va afea o parcare de 380 de locuri, un pac şi spaţiu verde.

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite