PORTRET: Brăileanul Costică Dafinoiu a fost al treilea din lume la box

Antrenor de 30 de ani, Dafinoiu este legenda boxului brăilean şi românesc. Boxează de la 16 ani şi pregăteşte, la rândul său, viitori campioni, la CSM Brăila.

Costică Dafinoiu, legenda boxului românesc de la Olimpiada de la Montreal, din 1976, s-a născut în comuna Viziru şi a urmat cursurile Şcolii profesionale „Progresul", calificându-se în meseria de strungar.

În 1969, s-a înscris la secţia de box a CS „Progresul" Brăila. Primul lui antrenor, Gheorghe Lică, este acela care a descoperit talente şi a pregătit adevăraţi campioni, printre care Neculai Şchiopu, Sandu Leca şi Viorel Bercaru.

„Un an mai târziu, am trecut la avansaţi, unde l-am avut antrenor pe Ion Turcu. Făceam antrenamente în fostul pavilion învăţământ din incinta Uzinei Progresul. După cinci luni de pregătire , am ieşit campion naţional la juniori, terminând toate meciurile susţinute cu adversari din toată ţara înainte de limită (KO şi abandon sau RSC - adversarul era numărat)", povesteşte Dafinoiu.

Campion la 16 ani

Aşa se face că, la 16 ani, pugilistul brăilean era campion naţional la juniori.

Nu a fost singurul sportiv de notorietate al acelor vremuri. I-a avut colegi de club pe Stroe Zaharia, Nicolae Pârvu, Ion Petre (seniori), Vasile Perianu, Dinu Roman, Petre Zeca, Grigore Enache, Petre Ganea, Costel Gutui, Ion Guţă, Alexe Podgoreanu, Ionel Gheorghe şi alţii.

Cariera sportivă a lui Dafinoiu lua avânt. În 1971, a devenit vicecampion naţional la categoria semigrea, pierzând doar în faţa unui adversar de temut: Gheorghe Matache, de la Piatra Neamţ.

A urmat apoi pregătirea cu Lotul Naţional al României.

„În 1972, am ieşit tot al doilea pe ţară. 1973 a fost rampa de lansare către sportul european şi internaţional. Am avut mai multe meciuri internaţionale, fiind cooptat în Lotul Naţional, la categoria 81 de kilograme. Acolo, i-am avut antrenori pe Tedy Niculescu şi Constantin Ciucă", povesteşte campionul.

Primul mare turneu de box la care a participat a fost „Prietenia", de la Galaţi (1973).

Victorii

Participau toate ţările socialiste din Europa şi din lume. Au fost, printre alţii, sportivi din RDG, Bulgaria, URSS, Polonia şi Cuba.

„Am avut trei meciuri, din care două câştigate înainte de limită. Primul a fost cu un neamţ, Uve Righter: abandon în repriza a 2-a. Am boxat în semifinală cu bulgarul Mihail Stoicikov, pe care l-am învins prin abandon în prima repriză. În finală, după un meci dramatic, viu disputat, cu cubanezul Angel Milian, am câştigat la puncte, după trei reprize", îşi aminteşte pugilistul.

Milian avea 110 kilograme, iar Dafinoiu 84! Este acela care, mai târziu, va boxa cu Teofilo Stevenson, multiplu campion olimpic şi mondial, şi-l va învinge.

Olimpiada de la Montreal, din 1976, a fost apogeul carierei de sportiv.

Au urmat turnee de pregătire în Germania, Bulgaria şi Iran.

În 1974, Costică Dafinoiu a participat, pentru pima oară, la Turneul Internaţional „Centura de Aur", care s-a desfăşurat la Bucureşti.

În primul meci, l-a învins prin abandon pe Ion Chifu, din Braşov. În finală, a boxat cu vicecampionul olimpic Gilberto Carillo, din Cuba, pe care l-a învins la puncte. Brăileanul i-a avut la colţ de antrenorii "Tedy" şi Bobinaru, iar Niţă Robu şi colegii de la Lotul de Tineret îl încurajau („Hai nepoate!").

După câştigarea centurii de aur, Dafinoiu a fost cooptat în Lotul Naţional de Seniori, participând la primul Campionat Mondial de Box, desfăşurat în Cuba (1974).

Sorţii i-au fost potrivnici, pentru că l-a întâlnit din primul meci pe campionul olimpic Mate Pavlov, declarat ulterior învingător şi campion mondial.

Tot în 1974, Costică Dafinoiu l-a bătut măr la el acasă pe rusul Anatoli Krutz, prin abandon, la Campionatele Europene de la Kiev.

Apogeul l-a reprezentat Olimpiada de la Montreal, din 1976.

„Am boxat, prima dată, cu un pugilist din Costa Rica, pe care l-am învins la puncte. Am avut apoi un meci cu un negru din Bermude. În semifinală, am boxat cu Xisto Soria, din Cuba, de care am fost învins prin RSC, în repriza a 2-a. Am câştigat medalia de bronz", povesteşte campionul.

În total, România a trimis peste 200 de sportivi la Olimpiada de la Montreal, inclusiv pe Nadia Comăneci şi Ivan Patzaichin. Echipa de box s-a întors cu cinci medalii: două argint şi trei bronz.

După Montreal, Dafinoiu a avut „probleme" din cauza serviciului militar. Au încercat cei de la Steaua şi Dinamo să-l racoleze, însă brăileanul a refuzat, la fel ca Niţă Robu, de altfel. A fost şi a rămas îndrăgostit de locurile natale.

„După fiecare performanţă, mii de brăileni ne primeau în Gară, cu fanfară şi cu autorităţile în frunte. Sportul era sprijinit, iar sportivul avea loc de muncă şi mergea şi la antrenamente. Am practicat sport de performanţă până în anul 1981, când am urmat Şcoala de antrenori. Am devenit antrenor la Box Club, actual CSM Brăila", a mai spus campionul.

Profil

Născut: 6 februarie 1954, Viziru, jud. Brăila.

Studii: Şcoala de Antrenori.

Ocupaţie: Antrenor de box, CSM „Brăila".

Familie: Căsătorit.

Întrebări şi răspunsuri

Ce a reprezentat boxul pentru Brăila noastră?

"Sunt în Sala Carantina din anul 1973, de la inaugurare. Pe atunci, erau trei echipe de box la Brăila. Se adunau aici, la Memorialul „Ion Covaci", sportivi din toată ţara. La semifinale, erau prezenţi mii de spectatori, de nu aveau loc să treacă nici boxerii, ca să intre pe ring".

Regretaţi acele vremuri?

„Amintirile sunt grele, uitându-mă la ce am fost şi ce am ajuns. Acum, sunt zile când am 20 de copii la antrenament, alteori am şase. Nici nu-i putem obliga să vină. Unii au o situaţie materială nu prea bună".

Ce-i place

"Îmi place să pregăteasc tinerii care s-au decis să practice sport de performanţă. Îmi place să văd cum noua generaţie de sportivi vine la sală, în fiecare zi. Îmi place să practic eu însumi sport şi îmi place să-i reîntâlnesc pe foştii colegi de club, în primul rând pe boxerul Niţă Robu".

Ce nu-i place

"Nu-mi place că boxul nu mai este sportul preferat al brăilenilor, aşa cum era pe vremuri. Nu-mi place când văd copii care vor să practice sport de performanţă, dar nu au nici cu ce să se încalţe. Nu-mi place că, uneori, chiar familiile le pun piedici copiilor care vor să practice box".