Războaiele dacilor cu romanii, după cucerirea Daciei: primii se revoltau sau invadau cu sălbăticie imperiul
0Războinicii daci rămaşi în afara graniţelor Daciei Romane nu au fost nişte vecini comozi pentru noii cuceritori. Din contră, din cauza răscoalelor şi a raidurilor frecvente, romanii au fost nevoiţi să se retragă la sud de Dunăre, abandonând provincia la aproape două secole de la cucerire. De altfel, dacii liberi au făcut zile negre romanilor în toată regiunea Balcanilor.
De multe ori istoria Daciei după cucerirea romană este prezentată ca o perioadă de linişte, în care dacii sunt romanizaţi, adică ajung să împărtăşească valorile culturii latine. Toată această perioadă de prosperitate şi schimb cultural este, conform aceleaşi variante încetăţenite în mentalul colectiv, perturbată de triburile migratoare ale Antichităţii Târzii. În realitate viaţa pe teritoriul Daciei nu a fost niciodată liniştită.
Cucerirea centrului politic şi religios al fostului regat dacic şi transformarea lui în provincie romană nu a fost sfârşitul luptelor dintre daci şi romani. De altfel cel de-al doilea război dacic, din 105-106 d HR, nu a fost şi ultimul. Mai precis au fost consemnate nu mai puţin de 23 de războaie între daci şi romani după 106 d HR.
Triburile sălbatice ale dacilor liberi
După cucerirea Daciei în 106 d HR, doar zona de astăzi a Transilvaniei intra în componenţa noii provincii romane. Dincolo de frontierele Daciei romane, în special în ţinuturile Moldovei, Maramureşului de astăzi şi chiar nord-estul Munteniei se aflau triburi dacice rămase necucerite. Erau neamuri sălbatice şi deosebit de războinice care nu au pregetat să se alieze sau să intre în vaste confederaţii cu alte neamuri barbare pentru a aduce foc şi moarte Romei. Unul dintre aceste triburi a fost cel al costobocilor. Conform geografului antic Ptolemeu, costobocii locuiau zona de nord a României de astăzi, dar şi o parte din teritoriul actual al Ucrainei şi Poloniei. Mai precis, aşa cum arăta geograful antic, aceştia locuiau zonele de nord-est ale Daciei, adică astăzi ale Maramureşului, Bucovina, dar şi zone din vestul Ucrainei şi sudul Poloniei.
Era neamuri deosebit de războinice şi erau fără îndoială daci, după cum o dovedesc descoperirile arheologice. Mai ales că ei sunt purtătorii civilizaţiei Lipiţa, o cultură specific mediului dacic. Se ocupau cu agricultura, creşterea animalelor, dar şi cu meşteşugurile, fiind totodată şi foarte buni războinici. În apropierea costobocilor, dar tot în zona de est a arcului carpatic, trăia un alt neam războinic al dacilor liberi. Se numea carpi, ceea ce ar însemna cel mai probabil ”munte” sau ”stâncă”. Aceste triburi locuiau zona Moldovei de astăzi, fiind atestaţi pe un areal întins. Vestigiile acestor daci războinici au fost scoase la lumină de arheologi la Cucorăni (judeţul Botoşani), Băiceni (judeţul Iaşi), Poiana-Dulceşti (judeţul Neamţ), Văleni (judeţul Neamţ), dar şi alte încă 113 necropole şi aşezări. Pe lângă aceştia, pot fi menţionaţi dacii liberi din nord-estul Munteniei, dar şi dacii mari din zona Zarand, Satu Mare. Toate aceste triburi erau sedentare, practicând agricultura, dar deopotrivă şi războiul. Iar principalul lor duşman a rămas Roma.
Război şi sânge în Dacia romană
Aceste triburi sălbatice plecau după pradă în provinciile romane. Atât costobocii, cât şi carpii, alături de neamuri germanice sau sarmatice, atacau cu sălbăticie teritoriile Imperiului. În primul rând fiindcă erau bogate, pline de pradă. De altfel, războaiele dintre daci şi romani nu s-au oprit în 106 dHR, şi după cum arată izvoarele antice ele au continuat cu furie încă mai bine de o sută de ani. Bineînţeles fără să aibă nici de departe amploarea primelor conflicte militare. După 106 d Hr sunt mai mult incursiuni masive de pradă. Nu mai puţin de 23 de conflicte armate violente între daci şi romani, culmea, în special la graniţele sau pe teritoriul Daciei romane, au fost consemnate. Primul dintre acestea are loc la moartea lui Traian în 117 dHR, atunci când dacii supuşi se revoltă împotriva noilor stăpâni. De acest prilej profită dacii liberi, în special carpii, care năvălesc împreună cu sarmaţii în Dacia romană. Invazia este atât de puternică, iar luptele atât de sângeroase, încât guvernatorul Daciei, Bassus, este ucis în luptă.
Cu greu împăratul Hadrian îi respinge şi ordonă arderea podului de lemn de peste Dunăre, tocmai pentru a-i împiedica pe războinicii daci să ajungă în Moesia. În 156-157 dHR, după ani de frâmântări surde şi incursiuni de mică amploare, are loc o nouă invazie a războinicilor daci. De această dată legatul Daciei Superior reuşeşte să-i respingă. Pentru a preveni incursiunile costobocilor în special este ridicat un noul val de pământ şi piatră pe Someş şi Criş. Urmează ani şi ani de războaie violente, între care se distring câteva momente marcate de invazii puternice. În 157 d Hr, imediat ce dacii au fost respinşi, băştinaşii din Dacia Porolissensis se răscoală. Automat apar şi carpii, costobocii şi sarmaţii. În provincie domneşte haosul şi doar intervenţia împăratului Antoninus Pius potoleşte răscoala şi duce la respingerea barbarilor peste limes.
De altfel în urma acestei victori, împăratul îşi ia titlul de Dacicus Maximus. De altfel timp de 100 de ani, au avut răscoale frecvente însoţite de invazii ale dacilor liberi, chemaţi în ajutorul băştinaşilor. Inclusiv renumitul împărat Marcus Aurelius a venit în persoană în 174 d HR pentru a pacifica provincia Dacia în urma unor importante răscoale. Totodată provincia era atât de periculoasă încât a ajuns să fie păzită cu legiunile. Mai precis este vorba de Legio V Macedonica şi Legio XIII Gemina, ai căror comandanţi iau locul procurorilor civili.
Costobocii şi carpii, coşmarul romanilor
De altfel triburile dacilor liberi au fost un adevărat coşmar pentru romani. Şi nu numai în provincia Dacia ci în toată zona Balcanilor. În anul 167 d HR, carpii, costobocii şi sarmaţii fac prăpăd în Dacia, Raetia, Noricum şi Pannonia. După ce pradă cumplit aceste regiuni, se duc şi pradă ţărmurile Mării Negre, coboară în Balcanii şi distrug până la Atena şi Tessalonic. Comandantul roman Marcus Aurelius Forto este ucis pe câmpul de luptă în faţa acestei formidabile alianţe barbare. În cele din urmă însă împăratul Marcus Aurelius mobilizează trupe şi stăvileşte atacurile. De altfel cosotbocii au fost un adevărat coşmar pentru cunoscutul împărat Marcus Aurelius. Carpii la rândul lor au semănat teroare timp de aproape 150 de ani în teritoriile romane.
”Informaţiile oferite de izvoarele scrise lasă să se inţeleagă că, in prima jumătate a secolului III, carpii ocupau un loc de frunte între celelalte populaţii dacice libere din regiunile est-carpatice. Autoritatea lor este recunoscută, iar atacurile organizate impotriva Imperiului roman, la care îşi asociază uneori pe sarmaţi şi pe goţi, sint de o forţă rar întîlnită, mai ales pînă în vremea lui Filip Arabul (244-249)”, scria Ion Ioniţă în ”Din istoria şi civilizaţia dacilor romani”. De altfel carpii organizează alături de goţi nişte expediţii devastatoare în Dorbogea şi Moesia în 248 d Hr. În aceleaşi an jefuiesc şi zona de astăzi a Transilvaniei. Mai apoi între 242 şi 248 d HR continuă jafurile inclusiv la sud de Dunăre, făcând din nou incursiuni până în inima Traciei.
Dacii liberi cuceresc Sarmisegetusa
În anul 249 d HR, o uriaşă armată confederată formată din goţi, bastarni, taifali, vandali şi bineînţeles carpi atacă Dacia şi Moesia. Un corp din această mare armată confederată, din care se pare făceau parte şi numeroşi carpi, supune capitala Daciei Romane, Sarmisegetusa. După aceste eveniment, carpii atacă legiunile din Pannonia.
Atacul confederaţilor a fost atât de puternic încât împăratul Decius şi fiul său mor pe câmpul de luptă pentru a-l stăvili. Doar stipendiile îi vor convinge pe goţi, daci şi bastarni să dea înapoi. Puternicile triburi ale dacilor liberi au dispărut însă în negura istoriei. Sufocaţi de marile invazii ale triburilor germanice, vânaţi de romani, ”războinicii-lup” au sfârşit prin a fi asimilaţi.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
