Faimoasele triburi care au stăpânit ţara în Antichitate şi obiceiurile lor bizare: cât de sângeroşi ne-au fost strămoşii, de fapt
0Zeci de triburi au ocupat în Antichitate teritorii din actualul ţinut al României, iar unele dintre ele au fost remarcate de autorii vremii prin mărturii neobişnuite. Geţii îşi sacrificau războinicii lui Zamolxis, agatârşii se împodobeau cu aur, sciţii erau renumiţi pentru obiceiurile sângeroase.
Istoricii antici Herodot, Strabon şi Ptolemeu au oferit cele mai multe relatări despre zecile de triburi care au trăit în vremea lor pe actualul teritoriul al ţării noastre. Unele dintre comunităţile identificate au rămas în istorie doar cu numele, în timp ce altele au fost remarcate de autorii scrierilor din Antichitate pentru modul de viaţă şi obiceiurile care astăzi ar putea părea cu totul ieşite din comun.
Agatârşii – tatuaţi şi împodobiţi cu aur
Herodot a oferit unele dintre cele mai vechi mărturii despre triburile care au trăit în lumea antică în Carpaţi. O descriere aparte le-a oferit-o agatârşilor, care în urmă cu aproape două milenii şi jumătate ocupau teritorii din actuala Transilvania. Istoricul elen relata că agatârşii erau iubitori ai vieţii uşoare, că obişnuiau să îşi împodobească trupurile cu aur şi că erau înclinaţi spre poligamie. „Agatârşii sunt lipsiţi de energie şi foarte gingaşi. Ei poartă, cei mai mulţi, podoabe de aur. Au în devălmăşie neveste, ca să fie fraţi cu toţii şi, înrudindu-se, să nu mai existe la ei nici pizmuire, nici vrăjmăşie. Cât priveşte celelalte obiceiuri, se apropie de traci”, afirma Herodot, în Istorii.
Geţii (geto-dacii) – ofereau sacrificii lui Zamolxis
Acelaşi istoric din lumea antică a menţionat în detaliu despre spiritualitatea geţilor, comunitate care ocupa în vremea sa ţinuturile de la nord de Dunăre. Herodot a descris credinţa geţilor în nemurire şi ritualurile prin care îşi venerau zeii. „Tot în al cincelea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit în solie la Zamolxis, încrediţându-i de fiecare dată toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi ca zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, informa Herodot.
Sciţii – războinicii care au înfiorat lumea antică
Istoriile lui Herodot datează din secolul al V-lea î. Hr. şi descriu expediţia armatelor regelui persan Darius în teritoriile de la nord de Dunăre, unele dintre ţinuturi fiind stăpânite atunci de sciţi. Autorul elen a şocat prin relatările sale despre cruzimea acestora. Războinicii sciţi obişnuiau să îşi orbească robii şi să bea sângele duşmanilor ucişi, după ce le tăiau acestora capul şi i le ofereau regelui, pentru a primi o parte din pradă. Pielea de pe ţeastă era păstrată ca trofeu. „Numeroşi sciţi fac din atare piei chiar mantale, pentru îmbrăcat, veştminte pe care le cos în felul blănilor ciobăneşti. De pe leşul vrăjmaşilor, mulţi jupoaie pielea mâinii drepte, cu unghii cu tot, şi fac din ea un înveliş pentru tobă. Mulţi jupoaie întreg trupul duşmanului şi întinzându-i pielea pe bucăţi de lemn o poartă pe caii lor”, afirma Herodot. Triburile sciţilor au ocupat teritorii în Dacia până în secolul II î.Hr., susţin unii istorici. Au venit dinspre răsărit, atraşi de bogăţia ţinuturilor, şi au pătruns în Dobrogea, Moldova şi Transilvania.
Tracii – poligamii care îşi tratau femeile ca sclave
Triburi din marea familie a tracilor au stăpânt în Antichitate ţinuturi din actuala Românie. Obiceiurile ciudate ale triburilor tracice au fost relatate de numeroşi istorici greci şi latini. Unul dintre ele se referă la viaţa familială a acestora, caracterizată prin numărul mare de soţii. „Fiecare se căsătoreşte cu trei şi patru femei. Sunt unii care au şi 30 de soţii. Ei le folosesc ca pe nişte sclave. Au legături trupeşti cu numeroase femei şi se unesc cu ele pe rând. Femeia spală şi serveşte pe bărbatul cu care a trăit. Cele mai multe, după împreunare, se culcă pe pământ. Dacă vreuna dintre femei este nemulţumită, părinţii îşi pot lua înapoi fata, după ce restituie ce au primit pentru ea. Căci oamenii îşi mărită fetele în schimbul unui preţ. La moartea bărbatului, femeile sunt moştenite, întocmai ca şi celalelte lucruri”, informa Heraclid din Pont, care a trăit la mijlocul secolului al IV-lea î. Hr.
Celţii – vânătorii de capete
Celţii au stăpânit în urmă cu 2.300 de ani ţinuturi din actuala Transilvania, iar rămăşiţe ale civilizaţiei lor au fost atestate de descoperiri arheologice importante. De-a lungul timpului s-au păstrat mărturii şi dovezi impresionante despre celţi. Autorii antici au acordat o mare importanţă practicilor magico-religioase întâlnite la celţi. Preoţii lor se numeau druizi şi erau consideraţi personaje sacre şi misterioase, cu un statut privilegiat. Druizii oficiau cultul, sacrificiile publice, aveau rol hotărâtor în comunitate. De asemenea, celţii au fost remarcaţi pentru credinţele răboinice. Erau vânători de capete, crezând că sufletul locuieşte în cap. Ţeasta celui învins era considerată cel mai mare trofeu al unei bătălii. Războinicii care aveau colecţii de capete se bucurau de prestigiu, iar unii îşi decorau şeile cailor şi uşile caselor lor cu capetele retezate ale duşmanilor. Deseori, ţestele celor învinşi erau decorate cu bijuterii de preţ şi folosite pe post de cupe, penru ritualuri.
Sarmaţii – renumţi pentru vitejia femeilor
Triburi izolate de sarmaţi sunt menţionate în Antichitate şi pe actualul teritoriul al ţării. Sarmaţii erau cunoscuţi ca buni războinici şi călăreţi şi ca un popr în care vitejia era o însuşire atribuită nu numai bărbaţilor, dar şi femeilor. Hipocrate preciza că femeile sarmaţilor se luptau cu duşmanii cât timp erau fecioare. „Nu se mărită până n-a omorât fiecare trei duşmani şi nu au legături cu bărbatul înainte de a face sacrificiile rânduite de lege. Dacă îşi ia un bărbat, femeia încetează a mai călări, câtă vreme o nevoie nu sileşte întreg neamul să pornească la luptă. Femeile n-au sânul drept. În copilărie, când sunt încă foarte mici, mamele lor înroşesc în foc un instrument de aramă făcut pentru scopul acesta, îl pun la sânul lor drept şi îl ard. Astfel acesta îşi pierde puterea de a creşte, transmiţând umărului şi braţului drept toată tăria şi vlaga”, informa celebrul medic din Antichitate.
Triburile tracice
Geto-dacii, cei mai populari locuitori antici ai teritoriului actual al României, au făcut parte din marea familie a tracilor, care a cuprins în istoria ei antică următoarele triburi: agrianii, albocensii, aletoii, ansamensii, appiarensii, apulii, apsinthioi, arsietaii, artacii, asti, ausdecensii (usdecensi), bebricii, benii, berecyntii, bessii, bettegerii, biefii, bisaltii, bistonii, bitinii, briantii, brigii, brisii, burii, caenii, carpii, carpodacii, caucoensii, ceiagisii, celegerrii, ciconii, coilaletae, corallii, corpilii, costobocii, cotensii, crestonii, crobizii, crusaeii, dacii, dantheletii, darsii (darsai), derronii, digerri, dimensii, diobessii, dioii, dolonsii (dolongi), drosii, drugerii, edonii, geţii (getae), harpii, hypsalti, laii, maedi, maedobithynii, moesi (mysi), mygdonii, napeii, nipsaioii (tranipsioi), obulensii, odomanţii, odrisii, oinensii, oitensii, olizonii, paioplii, panaioii, piarensii, piefigii, piengetii, pierii, pirogerii, pliastii, potulatensii, pradavensii, ratacensii (racatensi), rondaloi, sabocii, sacii, sapeii, sargeti, satrii serdii, siensii, siginii, singi, sithonii, sucii, tagrii, terizii, thunatii, tilatii, tinii, trausii, trerii, tribalii, tyntenii, tyragetii, utii, zaielii, zbaleonii, zeranii.
Vă recomandămsă citiţi şi:
Decebal a fost ultimul rege al Daciei şi un personaj de legendă în istoria poporului român. A fost omul care a condus armatele Daciei în cele mai crunte înfruntări din Antichitate. Decebal a sfârşit ucigându-se, iar după moartea sa, o parte a teritoriilor aflate în stăpânirea lui au intrat în componenţa Imperiului Roman.
Aproape 200 de cuvinte din limba română îşi au originea în limba vorbită de daci, potrivit celor mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o altă concluzie la care au ajuns lingviştii consacraţi, însă cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antică au stârnit controverse.
Sarmizegetusa Regia a fost capitala Daciei, înainte de războaiele romane care au dus la distrugerea ei. În prezent situl arheologic al vechiului oraş antic este inclus în patrimoniul UNESCO, importanţa fiindu-i astfel recunoscută pe plan mondial.
Se încarcă comentariile...
