Şeful Serviciului de Permise Botoşani: ”Elevii fac ore pe maşini cărora li se deschid portierele în timpul mersului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
scoala auto

Şeful de la Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vechiculelor susţine că multe şcoli de oferi din judeţul Botoşani îşi un elevii să înveţe şoferie pe maşini care riscă să le pună viaţa în pericol. Multe dintre autoturismele şcoală nu au nici măcar confortul elementar al oricărui autovehicul omologat pentru a circula pe drumurile publice.

Cu ocazia unei întâlnirii din cadrul Comisiei pentru Siguranţa Rutieră de la Prefectura Botoşani, şeful Serviciului de Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor, Dănuţ Ciubotaru a lansat o ploaie de acuzaţii reprezentanţilor şcolilor de şoferi din judeţ prezenţi la întâlnire. Acesta a spus că, prezent la o serie de examene în perioada rece a anului, a avut neplăcuta surpriză să contate că acestea nu au putut fi susţinute din cauză că maşinile de examinare nu aveau cauciucuri de iarnă. 

”Am constatat autoturisme şcoală care circula iarna fără cauciucuri de iarnă. M-am trezit la examen că îmi spuneau de la şcoala de şoferi că nu pot susţine examenul că nu au cauciucuri de iarnă. Este inadmisibil”, a precizat Dănuţ Ciubotaru. Şeful de la permise şi înmatriculări, mai spune că au fost depistaţi instructori fără asigurare la maşină sau Inspecţie Tehnică Periodică

Bani mulţi, condiţii puţine

În plus, susţine Dănuţ Ciubotaru, numeroase autoturisme şcoală în principal la categoriile D,C,E nu au geamuri,aer condiţionat sau încălzire, iar portierele se deschideau în timpul mersului. 

De astfel de condiţii au parte elevii care dau bani mulţi pentru a învăţa să şofeze.

Sunt autoturisme sau autobuze şcoală care în timpul verii nu au aer condiţionat sau mai ales iarna căldură. Să stea cursantul sau instructorul opt ore în maşină pe ger, nu mi se pare omeneşte. La acestea se adaugă şi maşini şcoală care nu au oglindă, geamuri care să se închidă. Am găsit chiar şi autobuze şcoală la care se deschideau uşile din mers”, a completat Ciubotaru. 

Nici şeful biroului de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Municipale nu a avut cuvinte de laudă la adresa instructorilor şi îi acuză pe unii de exemplu prost dat elevilor. 

Nu se poate să staţionaţi cu elevul în maşină sub semnul care indică "stop". Este jenant. Să opriţi maşina fie sub semnul stop, fie pe mijlocul trecerii de pietoni sau pe banda a doua, să îşi cumpere  cineva flori. Ce exemplu poate fi oferit cursantului", a spus şi comisarul Victor Ciubotaru de la Poliţia municipiului Botoşani.

 Prefectul Costică Macaleţi promite sancţiuni dure pentru instructorii sau patronii şcolilor de şoferi prinşi în neregulă.

Cititi si: 

Examene fără număr pentru un permis auto

Instructorii auto, luaţi în colimator de Fenechiu. Măsuri mai dure pentru funcţionarea şcolilor de şoferi

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite