Judeţul în care există o tradiţie a mamelor-minore. Aproape 100 de adolescente nasc în fiecare an. Cea mai tânără are doar 13 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape 100 de adolescente, din Botoşani, au devenit mame FOTO stirile pro tv
Aproape 100 de adolescente, din Botoşani, au devenit mame FOTO stirile pro tv

În judeţul Botoşani tot mai multe adolescente devin mame înainte să împlinească 18 ani. Iar numărul acestora se menţine constant, în jur de 100 pe an. Mai mult, la Botoşani, în mediul rural aproape că există o tradiţie a mamelor minore.

În judeţul Botoşani, anual, aproape 100 de minore devine mame. Majoritatea sunt din mediul rural, acolo unde există aproape o tradiţie în acest sens. Deşi este ilegal, de multe ori părinţii sunt de acord cu relaţiile dintre copilele lor minore şi tineri trecuţi de 18 ani. În orice caz numărul mamelor minore se menţine constant în ultimii ani.

Cea mai tânără mamă, elevă de clasa a VIII a

În anul 2017, în judeţul Botoşani, nu mai puţin de 95 de copile au devenit mame. Cea mai tânără dintre acestea, o elevă de clasa a VIII a, a născut la 13 ani. Totodată au mai adus pe lume copii, adolescente de 14, 15 şi 17 ani. 

Cele mai multe aveau vârsta de 17 ani. Mai precis 55 de adolescente cu această vârstă au devenit mame.  Îngrijorător este şi faptul că alte 13 adolescente aveau doar 15 ani atunci când au născut la Maternitatea Botoşani. Reprezentanţii Spitalului Judeţean ”Mavromati” spun că majoritatea mamelor minore au fost primite în familie şi ajutate de părinţi să-şi crească copilul.

Fenomen constant la Botoşani

De altfel nici nu este de mirare. Majoritatea mamelor minore provin din mediul rural, iar în satele din judeţul Botoşani, a avea copil înainte de 18 ani nu este privit ca un lucru rău sau nemaivăzut. La rândul lor, tinerele bunici, şi-au născut fetele la vârsta adolescenţei. Tocmai de aceea numărul mamelor minore în mediul rural se menţine constant în ultimele decenii, adică în jur de 90 de naşteri. De altfel România ocupă primul loc în Europa la numărul de mame minore. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Educaţia sexuală în şcoală, tratată ca Religia: doar cu acordul părinţilor

Interviu: adevărata problemă a României nu o reprezintă liceenii care mimează sexul oral, ci faptul că ocupăm locul I în UE la mame minore

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite