Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, audiat la DNA. Cum asigura baronul local contracte preferenţiale şi cum îşi trăgea comisioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al Consiliul Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost chemat astăzi la DNA Suceava pentru audieri. Procurorii i-au comunicat oficial calitatea de suspect în trei cauze de trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu. Ţurcanu spune că a renunţat definitiv la politică.

Joi, 1 octombrie, fostul şef al Consiliului Judeţean Botoşani, liberalul Florin Ţurcanu, a fost chemat la audieri la DNA, Serviciul Teritorial Suceava. După câteva ore de explicaţii în faţa procurorilor anticorupţie a fost informat oficial că este suspect în două cauze de trafic de influenţă şi într-una de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu. 

Contracte preferenţiale pentru pupili

Mai precis, în perioada 2012-2014, cât a fost şef al Consiliului Judeţean, Ţurcanu este bănuit că a influenţat mai mulţi funcţionari din cadrul Consiliului Judeţean să atribuie preferenţial contracte de lucrări sau prestări servicii firmelor care aparţineau unor protejaţi ai lui Ţurcanu. 

Un bun exemplu este afacere cu SC Powerline SRL din Botoşani. În calitatea de şef al CJ, Ţurcanu i-a pus pe funcţionari să atribuie acestei firme contracte de prestări servicii pe banii statului. Firma aparţinea unui protejat al lui Florin Ţurcanu, un tânăr liberal, Sorin Cornilă, care mai nou vrea să candideze la funcţia de primar al Botoşaniului.

image

 Sorin Cornilă, fostul protejat al lui Florin Ţurcanu FOTO arhiva Adevarul

”În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, având influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Judeţean Botoşani şi a instituţiilor publice din subordinea CJ, i-a determinat să atribuie preferenţial, prin încredinţare directă sau prin încheierea de contracte, anumite activităţi de prestări servicii şi de execuţie lucrări, în favoarea SC Powerline SRL Botoşani.

Urmare a acestui fapt, SC POWERLINE SRL Botoşani a încheiat în perioada 2012-2014 un număr de 15 contracte de prestări servicii, în valoare totală de 298.077 lei, plătite cu sume de bani din bugetul unor instituţiilor publice subordonate Consiliului Judeţean Botoşani, precum şi un contract încheiat în luna august 2013, beneficiar fiind Consiliul Judeţean Botoşani şi având ca obiect execuţia şi montajul a 260 panouri publicitare la nivelul judeţului Botoşani, în care era inserat mesajul „cetăţenii sunt sprijiniţi de Preşedintele Consiliului Judeţean”, în valoare de 130.000 lei, sumă încasată în totalitate de SC Powerline SRL în luna decembrie 2013”, se arată în expunerea de motive a procurorilor DNA.

Directori puşi să încheie contracte ilegale

Acesta nu este singurul exemplu. Ţurcanu este bănuit de trafic de influenţă şi la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani(CJCPCT), acolo unde director era un alt coleg de partid al şefului de la CJ şi anume Aurel Melniciuc. Ţurcanu l-ar fi determinat pe director să atribuie ilegal un contract de prestări servicii, în valoare de 40.000 de lei, firmei Anmari Business Invest SRL, care îl avea ca administrator de facto pe Marius Honceriu, un cunoscut impresar din Botoşani. 

Paguba creată statului a fost de 17.500 de lei, spun procurorii DNA. Serviciile prestate de Honceriu au avut loc în cadrul Târgului Agro-Zoo desfăşurat în perioada 21-22 septembrie la Popăuţi, organizat de CJCPCT Botoşani cu sprijinul Consiliului Judeţean, patronat de Ţurcanu. 

Învârtelie pe banii statului pentru comisioane în buzunarele lui Ţurcanu

Totodată procurorii DNA îl suspectează pe Florin Ţurcanu că şi-a făcut parte dintr-o serie de afaceri ilegale la care-i împingea pe directorii din subordine. Mai precis acesta ar fi încasat comisioane substanţiale, lunar, de la oameni de afaceri cărora le garanta contracte cu firmele de stat. Practic procurorii îl bănuiesc de implicare în ”afacerea Tratoria”. 

serv

Sediul Nova Apaser în clădirea de la Tratoria FOTO arhiva adevarul

În 2014, societatea de apă şi canalizare a judeţului, SC Nova Apaserv S.A., firmă cu capital de stat, subordonată Consiliului Judeţean, îşi căuta un nou sediu. Agenţii economici au trimis mai multe ofere cu imobile disponobile şi cu preţurile aferente de închiriere. De sortarea şi evaluarea ofertelor se ocupa directorul adjunct Nicolae Ghiorghincă. Acesta ar fi fost, spun procurorii, determinat de Ţurcanu, prin influenţa pe care o avea, să atribuie preferenţial un contract de închiriere firmei SC Tratoria S.A., patronată de omul de afaceri botoşănean Vasile Purice. 

Pe scurt, Ghiorghică a ales ca sediul Nova Apaserv să fie mutat în spaţiul omului de afaceri, căruia din banii statului îi era plătită o chirie exorbitantă de 5900 de euro lunar. În schimbul acestui aranjament, Ţurcanu ar fi primit de la omul de afaceri, un comision lunar de 1.180 de euro.

”Legile sunt interpretabile”

La ieşirea din sediul DNA, Ţurcanu a declara că se simte nevinovat şi a precizat că nu este încă acuzat, existând doar suspiciuni, pe care le va lămuri cu avocaţii. ”Deocamdată sunt cercetări. În România legile sunt interpretabile şi vreau să vă spun că nu am făcut nimic ilegal privind activitatea mea, dar vom vedea”, a precizat Ţurcanu.

Decăderea unui baron local

Florin Ţurcanu a fost unul dintre ultimii mari baroni locali ai Botoşaniului. A fost şef al fililei judeţene a PNL şi a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi mai apoi cea de preşedinte al Consiliului Judeţean în perioada 2012-2014. Puterea financiară a lui Ţurcanu se baza şi pe afacerile pe care le avea familia acestuia în comuna natală, Suliţa. 

După o perioadă în care a fost numit ”împărat” de unii primari, la investirea sa în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Ţurcanu a început să aibă primele probleme cu legea, fiind condamnat definitiv la începutul lui 2015, la 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru fals intelectual. Mai precis a dat afară ilegal din partid mai mulţi membri, pentru a face loc în funcţii publice unor protejaţi ai săi. 

Apoi au început percheziţiile DNA încă de anul trecut, urmând un adevărat maraton al procurorilor anticorupţie de săptămâna trecută, când sediul PNL şi al Consiliului Judeţean au fost perechziţionate timp de şapte ore, fiind luate probe. După prima audiere, Ţurcanu a declarat că renunţă definitiv la politică. După condamnarea de la începutul anului, Florin Ţurcanu şi-a dat demisia din funcţia de şef al PNL Botoşani şi a fost suspendat de prefect şi din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani.

image

Florin Ţurcanu şi soţia sa renunţă definitiv la politică FOTO arhiva Adevarul

Astăzi, după ce a ieşit de la DNA, fostul şef al CJ a spus că a renunţat până şi la statul de membru. Chiar şi soţia sa, deputatul Roxana Anuşca Ţurcanu, a renunţat la statutul de membru. ”Am trăit în România cu frică de Dumnezeu, am cinci copii acasă, punct politică, punct administraţie publică. Îmi văd de familia mea. Am renunţat la calitatea de membru, inclusiv soţia, care este deputat s-a retras din viaţa politică”, a precizat Ţurcanu la ieşirea de la DNA Suceava.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Florin Ţurcanu fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani vizat de ancheta DNA. ”Să mă împuşte, să mă pună la toate aparetele posibile

Fără alegeri anticipate la Botoşani. Interimarul Gheorghe Sorescu va fi preşedinte al Consiliului Judeţean până în iunie 2016

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite