Fetiţă bătută de mama în stare de ebrietate. Femeia îi reproşa că spune tot ce vede în casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din comuna botoşăneană Vorona a fost filmată în timp ce-şi lovea copila de numai 10 ani. Botoşăneanca se afla în stare de ebrietate şi îi reproşa copilei că spune la şcoală ce se întâmpla în familia lor.

Săptămâna aceasta a fost publicat pe reţelele sociale un video scandalos, cu o mamă în stare de ebrietate care-şi bate fiica în timpul nopţii. Femeia s-a întors din sat şi, după cum se comporta şi vorbea, era evident că înainte de a veni acasă consumase băuturi alcoolice în exces. Victimă i-a fost copila de 10 ani, care, aşa cum îi reproşează mama în filmare, povestise la şcoală ce se întâmplă acasă.

”Acum, noaptea, o baţi? Ziua nu se poate?”

Clipul publicat pe o reţea de socializare începe cu o bătaie cruntă pe care femeia i-a aplică fiicei sale, întinsă în pat şi pregătită de somn. Botoşăneanca îi reproşează fiicei că spune tot ce vede în casă, mai ales învăţătoarei şi unor vecini. În apărarea fetei sare bunica copilei, soacra femeii. ”Las-o, fată, că-i copilă”. Totodată bătrâna îi reproşează nurorii sale că-i bate nepoata în timpul nopţii.

La rândul ei, mama îi reproşează copilei că nu face ce trebuie cu banii pe care-i primeşte de acasă pentru la şcoală. Mai precis, fetiţa este certată pentru că nu drămuieşte bine leul primit de la mamă, că nu-şi poate cumpăra mâncare de un leu şi dă banii pe gumă. Seria reproşurilor continuă cu faptul că-şi lasă fratele în urmă, că răspunde obraznic la şcoală şi că ar fi încăpăţânată ca bunica ei. Fetiţa se apără şi spune că nimic nu este adevărat din spusele mamei.

Familie cu probleme sociale şi comportamentale

Evenimentele au avut loc în primăvara acestui an, dar filmarea a fost făcută publică abia la sfârşitul săptămânii trecute. Femeia din imagini, în evidentă stare de ebrietate este mama a trei copii, printre care şi fetiţa de 10 ani. Familia locuia în Vorona, iar aşa cum se vede şi pe filmare, copii stăteau cu bunica, în timp ce mama locuia în altă casă.

O parte a localnicilor din Vorona, aşa cum spune botosaneanul.ro, ar fi spus că părinţii aveau obiceiul să consume băuturi alcoolice în exces. Deşi era o famile nevoiaşă, spun aceiaşi localnici, toate ajutoarele primite din sat s-ar fi dus pe băutură. În momentul de faţă, femeia ar fi plecat cu cei trei copii într-un sat din Vrancea. Din primele informaţii se pare că, în timp ce era la Vorona, femeia din imagini ar fi fost amendată de poliţişti cu suma de 500 de lei pentru tulburarea liniştii publice. De asemenea, din primele informaţii rezultă că video-ul ar fi fost filmat de un frate mai mare al fetei.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Cum şi-a „vândut” mama o tânără de bani gata prinsă beată la volan. Ieşeanca se laudă cu maşini de lux şi haine scumpe

Mama beată care a scandalizat România a născut al 11-lea copil: „Nu poate statul lua câţi copii pot să fac eu“

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite