Cum au sfârşit liderii-simbol ai Mişcării Legionare: ştrangulaţi, împuşcaţi sau în sărăcie şi anonimat

Cum au sfârşit liderii-simbol ai Mişcării Legionare: ştrangulaţi, împuşcaţi sau în sărăcie şi anonimat

Tineri care înfiinţau la 1927 Legiunea Arhanghelului Mihail FOTO Adevărul

Majoritatea figurilor importante ale mişcării legionare în România, în special cei care au întemeiat Legiunea Arhanghelului Mihail, au avut parte de o moarte violentă sau de o viaţă sfârşită în puşcării şi exil. Două dintre figurile simbolice ale legionarismului românesc au murit în floarea vârstei.

Ştiri pe aceeaşi temă

La începutul secolului XX antisemitismul românesc căpăta o formă fără precedent. Pe 24 iunie 1927 lua naştere ”Legiunea Arhanghelului Mihail” prima organizaţie de extremă dreaptă din România interbelică. Ea reprezenta cristalizarea unui trend anti-semit ascendent pregnant atât în mediul universitar românesc dar şi în cel rural. 

Înfiinţarea Legiunii Arhanghelului Mihail era de fapt concretizarea unei ideologi anti-semite, ultra naţionaliste mesianice şi mistice. Era propovăduit un mesaj mistic-ortdox şi antisemit de principalii susţinători ai legiunii recrutaţi în general din rândurile studenţimii, preoţimii şi ţărănimii româneşti. Propriu-zis mişcarea legionară vorbea de o renaştere naţională şi făurirea omului nou, bineînţeles prin înlăturarea elementelor ”alogene„. Obligatoriu ”omul nou„ era ortodox şi român get-beget. Străinii erau priviţi cu scepticism iar împotriva evreilor în special a fost declanşată o adevărată campanie ideologică. 

Totodată mişcarea legionară a rămas cunoscută şi pentru taberele de muncă voluntară, ideea unui comerţ legionar dar şi a asasinatelor politice. În perioada interbelică până în preajma celui de-al doilea război mondial, mişcarea legionară a cunoscut un succes fără precedent. Mesajul mesianic şi învăluitor a câştigat numeroşi adepţi în toate păturile sociale, inclusiv în rândul unor intelectuali de elită români. Tocmai de aceea la alegerile din 20 decembrie 1937, mişcarea legionară, prin intermediul partidului ”Totul pentru Ţară”, reuşeşte să obţină 15,81% dintre voturi, fiind al treilea partid ca număr de votanţi înRomânia interbelică. Legionarii au obţinut nu mai puţin de 66 de mandate în Parlament. Mai mult decât atât după 1940, deşi pentru o scurtă perioadă, legionarii vor transforma România în stat naţional legionar. 

La faima câştigată de Mişcarea Legionară, pe lângă ideologia şi simbolistica prezentată, au contribuit decisiv şi câteva persoanje-simbol al Mişcării Legionare. Este vorba în primul rând de întemeietorii Legiunii Arhanghelului Mihail, Corneliu Zelea Codreanu, Ion Moţa, George Mironescu,Ilie Gâneaţă şi Corneliu Georgescu. Dintre aceştia primii trei s-au remarcat în special ca imagini-simbol a Mişcării Legionare. Sfârşitul lor a fost însă unul violent sau marcat de ani grei de temniţă şi oprobiu public.
 
”Căpitanul„ Legiunii, un sfârşit brutal şi misteros
 
Corneliu Zelea Codreanu este simbolul absolut al Mişcării Legionare în România. Un personaj care a pozat într-un haiduc al perioadei interbelice, cu un discurs mistic, mesianic şi totodată anti-semit. S-a născut la 13 septembrie 1899 la Huşi în familia lui Ion Zelea Codreanu. Mama sa Eliza Brauner era de origine germană. La 16 ani se înrola în Primul Război Mondial însă nu avea vârsta minimă pentru încorporare. Urmează totuşi cursurile Şcolii Militare de Infanterie de la Botoşani. Încă din adolescenţă se spune că era un anti-comunist şi anti-semit convins. 

De altfel în 1923, ca tânăr student la Facultatea de Drept din Iaşi, înfiinţează alături de profesorul AC Cuza, ”Liga Apărării Naţional Creştine”, un partid anti-semit. În 1924 în urma unei altercaţii cu studenţii simpatizanţi ai stângii ajunge să fie judecat. Cu această ocazie îl împuşcă mortal pe prefectul de poliţie Manciu. Este însă achitat, pe motiv că a acţionat în legitimă apărare. În 1927 alături de câţiva prieteni, Ion Moţa, Ilie Gâneaţă, Radu Mironovici şi Corneliu Georgescu fondează Legiunea ”Arhanghelului Mihail”, o organizaţie de extremă dreaptă românească. Legiunea a fost în repetate rânduri interzisă din cauza mesajului anti-semit şi anti-occidental. În urma violenţelor şi a asasinării primului-ministru I.G. Duca, liderii legionari ajung din nou în atenţia autorităţilor. Codreanu este achitat în cele din urmă. În cele din urmă Corneliu Zelea Codreanu intră în conflict cu Nicolae Iorga, la aceea vreme academician, fost prim-ministru şi consilier regal la curtea lui Carol al II lea. Pe scurt, un personaj influent. 

De altfel Iorga se opunea comerţului legionar promovat de Codreanu şi a interzis chiar şi înfiinţarea cantinelor legionare. În acest context Codreanu îi trimite o scrisoare de mustrare academicianului Iorga prin care îl numeşte „necinstit sufleteşte”.”Din marginile puterilor mele omeneşti, cu care te-am respectat, îţi strig:Eşti un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte. Datoria elementară a unui om corect este să se informeze şi la omul pe care îl judecă, nu numai la agenţii mincinoşi ai domnului Armand Călinescu”, îi scria Codeanu. Imediat Iorga îi face plângere penală. Liderul legionar este arestat, judecat şi iniţial primeşte 6 luni de închisoare corecţională pentru ultraj la adresa lui Iorga. Mai apoi prin implicarea lui Armand Călinescu, ministru de Interne la aceea dată, se fabrică un nou proces împotriva legionarului iar Codreanu este condamnat la 10 ani de muncă silnică fiind acuzat de trădare. Codreanu în noaptea de 29 spre 30 noiembrie era transportat alături de alţi 13 legionari cu duba Jandarmeriei de la Rîmnicu Sărat la Bucureşti. 

La Tâncăbeşti, o localitatea ilfoveană, duba a fost oprită la marginea drumului. Sub pretextul unei pauze, legionarii au fost coborăţi din dubă. Au fost însă imediat ştrangulaţi pe câmp şi mai apoi împuşcaţi pentru a simula o încercare de evadare. Mai apoi trupurile legionarilor au fost duse la Jilava şi arse cu vitriol. În Cluj şi Bucureşti a avut loc inclusiv o acţiune coordonată de asasinare a legionarilor. O parte a specialiştilor spun că de fapt asasinarea lui Codreanu a fost comandată de Carol al II lea dar şi o serie de oameni politici îngrijoraţi de succesul tot mai mare al liderului legionar. 

”Se poate afirma că adevăratul motiv al acestor înscenări l-a constituit succesul eclatant al partidului ”Totul pentru Ţară” la alegerile din decembrie 1937: 478.368 voturi(15.58%), faţă de 1.103.353(35.92%) obţinute de Partidul Naţional Liberal şi 626.612(20.40%) de Partidul Naţional Ţărănesc. Propulsată astfel cea de-a treia forţă politică a ţării, Mişcarea Legionară, legionarii i-au înspăimântat atât pe regele Carol al II lea şi camarila sa condusă de Elena Lupescu  şi Armand Călinescu”, scria Radu Dan Vlad în „Procesele Lui Corneliu Zelea Codreanu . Pe scurt carismaticul lider al extremei drepte româneşti sfârşea pe un câmp pustiu ştrangulat. Mai apoi cadavrul său a fost ars.
 
Moţa, o moarte violentă în Spania
 
O altă figură simbol a Mişcării Legionare în România a fost Ion Moţa. Acesta s-a născut la Orăştie pe data de 5 iulie 1902. Moţa era dintr-o familie de preoţi ardeleni cu o mare tradiţie de luptători pentru cauza naţională a românilor transilvăneni. De numele lui Moţa se lega şi existenţa gazetei ”Libertatea”. La izbucnirea războiului, în 1914, familia lui Moţa se mută în Vechiul Regat. Tânărul urmează cursurile liceului Gheorghe Lazăr din Bucureşti iar în 1920 s-a înscria la Univeristatea din Sorbona pentru a studia dreptul. Este perioada în care Moţa va deveni anti-semit. Se presupune că a început să dea vina pe evrei pentru nereuşitele românilor atunci când i-a fost refuzată bursa de stat pentru a studia la Sorbona. Şi asta în condiţiile în care trecuse cu brio toate examenele. ”La Paris se dă din partea statului român schimbul de valută anumitor studenţi de-ai noştri, care corespunde unei burse de peste 60.000 lei anual. 

De acest schimb beneficiază 200 jidani şi 200 român. La Pris aveam în 1919 peste 150 de studenţi ardeleni, în 1920, abia patruzeci, iar acum nu mai sunt deloc, doar unu-doi întârziaţi încă pe acolo. Toate acestea, agravate încă prin alte născociri ale trebuinţele studentului român sărac, ne-au determinat determinat mişcarea de apărare împotriva intruşilor”, scria Moţa. Dezamăgit, tânărul ardelean s-a înscris la Universitatea din Cluj. De aici va coodona o adevărată mişcare naţionalistă şi anti-semită, ajunge prieten al lui Corneliu Zelea Codreanu şi pun împreună bazele Legiunii Arhanghelului Mihail în 1927. 

De altfel Moţa la cunoscut pe Codreanu în 1923 la o reuniune a studenţilor anti-semiţi şi a rămas impresionat de personalitatea acestora. De altfel vor deveni şi rude, Moţa căsătorindu-se cu Iridenta Zelea Codreanu. Moţa îşi va urma cauza naţionalistă şi anti-semită cu fanatism. În 1923 a fost organizat un adevăra complot studenţesc prin care aşa cum se exprima Ion Moţa trebuia „doborârea acelor duşmani interni care de decenii întregi sapă, netulburaţi, viitorul românismului:şefii puterii jidoveşti din România, plus unu-doi reprezentanţi ai marilor nemernici care s-au făcaut cozile de topor ale acestor duşmani de rasă”. 

Complotul a fost însă dat în vileag de un trădător, iar întreg lotul de complotişti printre care şi Codreanu, Moţa şi alţi studenţi anti-semiţi. În timpul procesului s-a aflat că cel care trădase era studentul Aurel Vernichescu. Moţa a luat decizia pedepsirii trădătorului. L-a omorât cu mai multe focuri de revolver. Moţa a fost condamnat iar mai apoi achitat, ieşind din puşcărie după aproximativ un an. În 1936 Moţa cere lui Codreanu să lupte voluntar în războiul civil din Spania. În Peninsula Iberică din vara lui 1936 izbucnise un război civil între forţele naţionaliste ale generalului Franco, sprijinit inclusiv de Germania Nazistă şi cele ale forţelor Republicane în special controlate de comunişti, şi bineînţeles cu sprijinul Uniunii Sovietice. 

Moţa a fost animat de faptul că va putea să lupte contra comuniştilor, impresionat şi de faptul că aceştia din urmă trăgeau în biserici şi în chipurile sfinţilor. Moţa a plecat în Spania alături de alţi 7 legionari printre care şi generalul Zizi Cantacuzino un veteran al luptelor din Primul Război Mondial. Moţa nu a rezistat mult în timpul luptelor din Spania. În ianuarie 1937 moare împuşcat la Majadahonda, lângă Madrid. Moţa a murit alături de avocatul Vasila Marin, şi el legionar, într-un tranşeu, în timp ce respingeau un atac al blindatelor comuniştilor. Trupul neînsufleţit al lui Moţa a fost adus cu un tren mortuar şi a fost înmormântat cu mare fast popular în 1937, la Bucureşti. 
 
Radu Mironovici, legionarul mort la mănăstire
 
O altă figură legendară a Mişcării Legionar a fost Radu Mironovici, unul dintre cei cinci fondatori ai Legiunii Arhanghelului Mihail. S-a născut în localitatea Arbore, judeţul Suceava la 30 iulie 1899. Pe vremea aceea localitatea se afla în Imperiul Austro-Ungar. Face în localitatea natală şcoala primară şi secundară iar apoi fuge la Iaşi şi se înscrie la Facultatea de Filologie. La Iaşi îl cunoaşte pe Corneliu Zelea Codreanu. Este fascinat de ideile tânărului student la drept mai ales că-i împrătăşea viziunea anti-semită şi naţionalist-ortodoxă. 

Codreanu şi Mironovici au devenit prieteni de nedespărţit şi vor înfiinţa alături de Moţa, Gârneaţă şi Georgescu Legiunea Arhanghelului Mihail. Mironovici a făcut multă puşcărie alături de Codreanu şi alţi legionari. În primul rând a fost unul dintre ”văcăreşteni”, adică din rândul complotiştilor împotriva guvernului liberal din anii 20. Totodată Mironovici a fost un important personaj al Mişcării Legionare devenind comandant al Bunei Vestiri. În timpul ilegalităţii şi represiunii declanţate de Armand Călinescu, Mironovici ajunge din nou în puşcărie, de această dată la Vaslui. După ce Mişcarea Legionară ajunge la putere, Mironovici ajunge să îndeplinească şi funcţia de Prefect al Capitalei. Şi asta după asasinarea deţinuţilor politici de la Jilava. 

După rebeliunea legionară şi în timpul războiului Mironovici ajunge lider al Gărzii de Fier dar trăia retras. După 1946 este arestat de autorităţi şi condamnat de comunişti la muncă silnică pe viaţă. Aşa ajunge în Penitenciarul Aiud. În detenţie Mironovici devine deosebit de credincios. Fondul mistic exista încă din perioada tinereţii legionare dar în anii grei de detenţie şi ”reeducare” de la Aiud, cu toate atrocităţile devine un adevărat ascet. De altfel după ce este eliberat în anul 1964 prin decretul de graţiere, se retrage la mănăstirea Ţigăneşti, unde devine călugăr. Moare în anonimat în satul Ţigăneşti în anul 1979.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
citeste totul despre: