Secretele scării din sticlă. Cum reuşeşte un artizan din Bistriţa „să bată“ legile fizicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai „enigmatice” obiecte decorative este cu siguranţă sticla cu scară în interior. Cum a reuşit o scară de lăţimea unei sticle să încapă prin gura sa îngustă? Aceasta este întrebarea care-i macină pe toţi care o privesc. Răspunsul îl are Sorin Tisa, un artizan din Bistriţa care reuşeşte să uite de necazuri şi probleme cu ajutorul obiectelor decorative.

Într-un mic atelier din Bistriţa din zona gării, care adesea este „împărţit” cu pisici sau câini găsiţi pe stradă, îşi face veacul Sorin Tisa. Acesta are 54 de ani şi mai bine de 35 de ani a lucrat la CFR. 

De traforaj s-a îndrăgostit încă de când era mic. O bună bucată de vreme a oferit obiectele realizate din lemn prietenilor, sub formă de cadou. De când a ieşit la pensie de la CFR, acesta a început să participe şi la târguri de profil, unde comercializează căsuţe, fântâni sau soldaţi, toate realizate din lemn.

Pentru materia primă ia la pas parcul municipal, dar şi pădurile din apropierea Bistriţei. Orice se poate transforma într-un obiect de decor: muşchii de copaci, conurile de brad sau cioatele găsite pe jos. Obiectele de decor nu doar că îi aduc un venit în plus, ci îl ajută să treacă şi să uite şi de necazuri, după cum ne mărturiseşte chiar el.

De ani bune, Sorin Tisa face însă şi sticle mai speciale. Sticlele sale sunt speciale pentru că au în interior scăriţe. Nu există persoană care să se uite la scăriţele din interiorul sticlelor şi să se întrebe cum au încăput prin gura îngustă. 

Practic, scăriţa este în parte asamblată afară, iar o parte în interior, artizanul apelând la nişte unelte speciale confecţionate chiar de el pentru a potrivi bucăţile de lemn. Mai multe despre tehnica de asamblare nu vrea să ne spună, pentru că toţi artizanii care realizează aşa ceva păstrează acest amănunt secret. 

image

„E singurul lucru pe care îl măsor. Celelalte obiecte le fac din ochi, nu măsor nimic. Am nişte scule cu care bag bucăţile în interior. Sculele pe care le folosesc mă ajută să le aranjez în sticlă. Acestea sunt confecţionate de mine”, precizează Sorin Tisa. 

Acesta spune că prima scăriţă nici nu i-a ieşit cum trebuie, tocmai pentru că nu a măsurat corespunzător bucăţile de lemn. Bucăţile de lemn sunt îmbinate folosindu-se nituri micuţe, care ţin locul lipiciului. 

Sorin Tisa nu poate să apeleze la lipici, tocmai pentru că mulţi dintre cei care cumpără aceste sticle vor să bage şi băuturi alcoolice în interior înainte de a le oferi cadou, iar lipiciul nu s-ar împăca bine nici cu ţuica şi nici cu coniacul.

Sorin Tisa: „Lemnul dă culoare ţuicii”

Lemnul din care este făcută scăriţa dă şi culoare băuturii, mai ales dacă aceasta este incoloră. De la lemnul de dud de exemplu, ţuica se face gălbuie, semănând cu uleiul de floarea soarelui. 

Această „colorare” se realizează şi foarte repede,  lemnul având nevoie de doar două-trei zile pentru a-şi face treaba. 

Doar pentru a tăia dintr-un butuc elementele necesare scăriţelor, artizanul are nevoie de o zi întreagă. Montarea efectivă a unei scăriţe îi ia în jur de 25 de minute. Sticlele cu scară au ajuns şi prin Irlanda, Canada sau Anglia. 

Mai mult, la nunta fiului său, Sorin Tisa a făcut zeci de astfel de sticle, care au fost aşezate pe mese. Artizanul vinde o astfel de sticlă cu 20 de lei. 

Vă mai recomandăm:

Artistul care transformă chibriturile în artă. Testul de răbdare suprem: o biserică din 64.000 de beţe de chibrit

Cum reuşeşte o fostă profesoară să „ne păcălească” ochiul cu flori din pastă de zahăr care seamănă izbitor cu cele din grădină

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite