Patriarhia Română a cerut bani Consiliului Judeţean şi Primăriei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catedrala Mântuirii Neamului
Catedrala Mântuirii Neamului

Pentru a putea continua lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului, Patriarhia Româna s-a apucat să ceară donaţii consiliilor judeţene şi primăriilor. Pe listă s-au aflat şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, căruia i s-a cerut suma de 300.000 de lei şi Primăria Bistriţa, căreia i s-a cerut 200.000 de lei.


Folosindu-se de Ordonanţa de Urgenţă numărul 19 din 17 martie 2005, Patriarhia Română a solicitat Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud un ajutor de 300.000 de lei pentru sprijinirea construcţiei Catedralei Mântuirii Neamului.

Solicitarea a fost făcută sub formă de scrisoare, care a fost trimisă în data de 11 noiembrie şi semnată chiar de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. La doar o lună de când a fost trimisă scrisoarea, Consiliul Judeţean a găsit deja o parte din suma solicitată, mai exact 100.000 de lei, pe care o va lua din bugetul alocat Culturii, recreerii şi religiei.

„Constatăm cu îngrijorare că, în contextul actualei crize economice, rezultatele colectei naţionale pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului s-au diminuat îngrijorător, fapt care afectează bunul mers al acestui important şantier bisericesc. În aceste condiţii, vă rugăm, Domnule Preşedinte să acordaţi un sprijin financiar în valoare de 300.000 de lei Patriarhiei Române – Catedrala Mântuirii Neamului, pentru plata materialelor şi manoperei necesare lucrărilor la structură în această fază esenţială pentru bunul mers al întregii lucrări”, se arată în scrisoarea trimisă de Patriarhia Română Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

În caz că autorităţile locale sau judeţene se îndoiesc de legalitatea unei astfel de donaţii, care prevede alocarea unei sume de bani pentru un lăcaş de cult care nu se află pe teritoriul judeţelor respective, Patriarhia Română a ataşat scrisorii trimise şi prevederile legale care oferă posibilitatea ca autorităţile publice locale să sprijine lucrările de edificare a catedralei.

Deşi proiectul de hotărâre ce dă undă verde donaţiei se va afla pe masa consilierilor judeţeni abia în data de 19 decembrie, democrat-liberalii deja au precizat faptul că vor vota împotriva acestui ajutor.
Mai mult, liderii PDL Bistriţa-Năsăud au anunţat faptul că niciun membru al partidului nu va vota un asemenea sprijin, fie că e vorba despre Consiliul Judeţean sau alte primării din Bistriţa-Năsăud.

„Susţinem construirea Catedralei Mântuirii Neamului, dar, în primul şi în primul rând, conform legii este o cheltuială în sarcina Guvernului şi a Patriarhiei Române prin excelenţă. Avem în judeţ suficiente biserici neterminate care aşteaptă un ajutor. Strict proiectul de ajutorare a Catedralei Mântuirii Neamului nu îl vom susţine. Când ai la tine acasă nişte lucruri de făcut, să dai la Bucureşti nişte bani...chiar dacă e un obiectiv de interes naţional...”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă consilierul şi prim-vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Eugen Curteanu.

Până în acest moment nicio autoritate publică locală din Bistriţa-Năsăud nu a donat vreo sumă de bani pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului deşi astfel de solicitări, se pare, au început să apară încă de anul trecut.

Acest lucru este confirmat şi de către primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, care a precizat că până acum a primit două astfel de scrisori de la Patriarhia Română, una anul acesta, iar alta anul precedent.

În scrisoarea de anul trecut, Patriarhia Română cerea municipalităţii suma de 500.000 de lei, însă solicitarea a fost refuzată din lipsă de fonduri susţine primarul Ovidiu Creţu, care însă până acum nu a făcut public faptul că a primit o astfel de cerere. În cererea de anul acesta, Patriarhia Română cere Primăriei Bistriţa suma de 200.000 de lei.

„În proiectul de buget a anului viitor voi prinde această valoare (n.r. 200.000 de lei). Dacă Consiliul Local va vota bugetul cu această menţiune atunci vom sprijini Catedrala Mântuirii Neamului cu suma solicitată de Patriarhie”, a declarat primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu.



Vă mai recomandăm:

Catedrala Mântuirii Neamului prinde formă. Constantin Stoica: şantierul s-a reluat de şase săptămâni

Cât a costat Catedrala Mântuirii Neamului şi de unde vin banii pentru lucrări

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite