Ovidiu Puţura a fost suspendat de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Corina Iacob încă poate profesa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Superior al Magistraturii l-a suspendat pe Puţura din funcţie FOTO: Mediafax
Consiliul Superior al Magistraturii l-a suspendat pe Puţura din funcţie FOTO: Mediafax

Consiliul Superior al Magistraturii a decis miercuri să îl suspende din funcţia de judecător al Tribunalului Bistriţa-Năsăud pe Ovidiu Puţura. Judecătoarea Corina Iacob, care a fost pusă şi ea sub urmărire penală încă poate profesa aceasta nefiind nici arestată preventiv şi nici suspendată din funcţie.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud a pierdut un judecător miercuri, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât să-l suspende pe Ovidiu Puţura din funcţie. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, decizia luată de Curtea de Apel Cluj în 21 ianuarie fiind menţinută marţi şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Chiar în ziua în care acesta a fost arestat, Ministerul Justiţiei a cerut CSM să înceteze detaşarea lui Ovidiu Puţura, care era şi director al Direcţiei Contencios din cadrul ministerului. Ovidiu Puţura a fost pus sub urmărire penală pentru dare de mită şi trafic de influenţă.

În data de 21 ianuarie, procurorii DNA au început şi urmărirea penală faţă de judecătoarea Corina Iacob, care este acuzată de luare de mită. Aceasta însă mai poate profesa, nefiind nici arestată preveniv şi nici suspendată din funcţie.

Vă mai recomandăm:

Judecători: Dacă ar fi lăsat în libertate, Ovidiu Puţura va încerca să facă înţelegeri şi să influenţeze martorii

STENOGRAME Ovidiu Puţura, arestat pentru corupţie: „De nu îi dau doi pumni în gură, în Tribunal, de îi rup picioarele”


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite