Mărturia cutremurătoare a unei bistriţence care a supravieţuit Holocaustului: „Am văzut mame cu copii morţi în braţe”
0În anul 1944, în doar câteva zile, sute de evrei bistriţeni s-au prăpădit după ce au fost lăsaţi în frig, sub cerul liber, într-o fermă de lângă oraş, fără apă, mâncare şi medicamente. În relatările sale, Elena Pop, născută Muller, redă imaginile pe care le-a văzut în lagărul morţii şi mai apoi pe drumul spre Auschwitz.
Toţi cei 6000 de evrei care trăiau în Bistriţa-Năsăud au fost luaţi pe sus din casele lor în luna mai a anului 1944 şi duşi lângă municipiu, într-o fermă de porci. Doar în primele zile s-au prăpădit câteva sute de evrei, care nu au făcut faţă foamei, setei şi frigului. Asta pentru că lagărele de lângă Bistriţa şi Dej au fost singurule din Europa, amenajate sub cerul liber.
Ororile prin care au trecut evreii care au ajuns în lagărul de lângă Bistriţa au fost povestite şi de către Elena Pop (născută Muller), mărturii făcute cunoscute de către preşedintele Comunităţii Evreilor din Bistriţa-Năsăud, Fredi Deac, cu ocazia comemorării Holocaustului.
Elena Pop avea doar 23 de ani când a ajuns în lagărul de lângă Bistriţa. Aceasta îşi aminteşte că în data de 3 mai, toţi evreii au fost ridicaţi de la casele lor de către jandarmii unguri.
„Am ajuns la ferma Staboli de pe Dealul Dumitrei. Aici ne aşteptau câteva coteţe şi barăci amărâte în care urma să fie înfiinţată o crescătorie de porci. Nu am încăput toţi în ele, iar unii au fost cazaţi sub cerul liber”, povesteşte bistriţeanca.
Potrivit acesteia, mâncarea şi apa erau un lux, iar frigul aprig de dimineaţa şi noaptea a făcut victime încă din primele zile. De asemenea, nu existau toalete, evreii fiind nevoiţi să-şi facă nevoile fiziologice într-o groapă comună, în faţa celorlalţi.
„Am văzut mame cu copii morţi în braţe, cu feţele împietrite de durere. Bâtrânii, copiii, toţi cei mai slabi sau bolnavi au avut privilegiul să fie îngropaţi pe pământ natal, într-o groapă comună”, spune Elena Pop, una dintre supravieţuitoarele Holocaustului, care între timp s-a stins.
Românii care voiau să-i ajute pe evrei riscau să fie împuşcaţi
Bistriţeanca spune că evreii au trăit în acele condiţii mai bine de o lună. Lagărul era îngrădit cu sârmă ghimpată şi era păzit zi şi noapte de jandarmii unguri, care nu lăsau pe nimeni să se apropie.
„Au fost bistriţeni de omenie care au încercat să ne aducă mâncare, apă, medicamente, fiind opriţi de jandarmi şi ameninţaţi că vor fi împuşcaţi”, rememorează Elena Pop.
Nici drumul nu a fost mai „uman”, evreii fiind duşi spre Auschwitz cu vagoane de marfă, precum animalele. În fiecare vagon existau două găleţi, una conţinea apă, iar alta era goală şi era folosită pe post de vas de toaletă. Cei care decedau erau lăsaţi în vagoane, călătorind alături de cei care încă erau în viaţă.
Odată ajunşi la destinaţie, cei slabi şi bolnavi, femeile gravide, copiii şi bătrânii au fost separaţi de cei „buni de muncă”. Elena a ajuns alături de alte tinere în Letonia, la o fabrică de cabluri.
Se încarcă comentariile...
