FOTO Pasajele din centrul vechi, transformate din WC-uri publice în reginele balului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Bianca Sara
FOTO: Bianca Sara

Odată artere importante ale vechii cetăţi, pasajele Bistriţei au fost ignorate în ultimii ani. Acestea îşi vor căpăta totuşi splendoarea de altă dată cu ajutorul fondurilor europene. De noua faţă a pasajelor din centrul vechi ne vom putea bucura abia în 2015 când vor fi finalizate lucrările.


Astăzi, primarul Ovidiu Creţu a semnat contractul de reabilitare a celor 23 de pasajele din centrul vechi al municipiului. De lucrări se vor îngriji cei de la Tci CG Cluj-Napoca.

Valoarea proiectului  se apropie de 10 milioane de euro, urmând ca lucrările să fie finalizate până în anul 2015.

Printre lucrările care vor fi luate în calcul pentru schimbarea pasajelor din centrul istoric se va număra mascarea ţevilor, precum şi recondiţionarea pereţilor exteriori. Asfaltul va fi înlocuit cu piatră naturală, care va fi pusă în valoare cu ajutorul luminii.

Pasajele fac parte din trasee care urmează a fi amenajate în centrul istoric şi în apropierea lui. Astfel, Axa Artelor va porni din apropierea Colegiului Naţional Liviu Rebreanu şi va ajunge la Casa de Cultură „George Coşbuc”, iar  Axa Coroanei ne conduce de pe Bulevardul Republici, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, unde va fi amenajată şi o fântână, pentru a ne duce cu gândul la canalele care alimentau acum 100 de ani oraşul cu apă şi mai apoi pe strada Ecaterina Teodoroiu.

Printre nebuniile pe care le pregăteşte edilul Ovidiu Creţu se numără şi amenajarea unui acoperiş transparent pe strada Spiru Haret, unde se vor putea organiza şi expoziţii, precum şi construirea a cinci fântâni arteziene.

Lucrările ar urma să înceapă peste trei săptămâni, după Zilele Bistriţei, pentru ca bistriţenii să nu fie deranjaţi tocmai când îşi sărbătoresc oraşul.

Acestea sunt doar o parte dintre planurile primarului Ovidiu Creţu, care anunţa la începutul anului  că gangurile ar urma să fie puse în valoare cu ajutorul zidăriei, în unele locuri aparentă, precum şi a unor inserţii de piatră cioplită sau bronz în ziduri. De asemenea, edilul lua în calcul capace de canal „brand-uite” cu stema oraşului, precum şi steaguri cu breslele odată existente în municipiu.
 

Vă mai recomandăm:

Primarul Bistriţei vrea în centrul vechi capace de canal cu stema oraşului şi inserţii de piatră cioplită sau bronz în ziduri

FOTO: Sugăletele şi Biserica Evanghelică, dovada măiestriei arhitecturale a saşilor bistriţeni

 




 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite