Băile Figa, o staţiune-vedetă. Mii de turişti se înghesuie zilnic pentru nămol şi apă sărată, deşi nu există analize care să testeze proprietăţile benefice ale acestora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băile Figa au luat naştere în Bistriţa-Năsăud, în urmă cu doar cinci ani, iar acum au uneori şi 10.000 de turişti zilnic. Nămolul şi apa sărată sunt extrem de căutate, dar nu s-au făcut încă analize care să ateste proprietăţile lor.

Complexul turistic Băile Figa, vedetă în devenire a staţiunilor balneare, se dezvoltă cu fiecare an ce trece, la trei kilometri de Beclean, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Băile Figa sunt ascunse printre dealuri, iar accesul se face din Drumul Naţional 17, care leagă Transilvania de Moldova, la ieşirea din oraşul Beclean.

Important de subliniat că, deşi turiştii vin aici şi se tratează pentru diverse afecţiuni reumatice, folosind nămolul şi apa sărată care se găsesc în mod natural în zonă, deocamdată nu se cunosc cu exactitate proprietăţile terapeutice ale acestora. Cu toate acestea, oamenii continuă să vină chiar şi fără o recomandare de la un medic.

Complexul, construit printr-o investiţie a Primăriei Beclean, se întinde momentan pe 15 hectare şi este compus dintr-un centru SPA cu jacuzzi, saună şi piscină interioară, la care se adaugă şi plaje cu nisip şi cu iarbă, două piscine exterioare cu apă dulce şi una cu apă sărată, un bazin rustic cu nămol, o cascadă, un lac sărat şi un râu leneş, artificial, pe care turiştii pot să „plutească“ cu ajutorul colacelor şi bărcilor gonflabile.

Unul dintre punctele de atracţie sunt trei tobogane uriaşe cu jet de apă. Toboganele, care au serpentine şi bucle, sunt situate la peste 10 metri înălţime şi au o lungime de până la 67 de metri. Cei care vor să îmbine relaxarea cu mişcarea pot să profite de sala de fitness din interiorul centrului SPA sau de cele trei terenuri de fotbal şi tenis din exterior. De asemenea, turiştii au acces la şezlonguri, pentru doi lei de persoană.

image

TURIŞTII SE TRATEAZĂ „DUPĂ URECHE“

Deşi atunci când a fost ales locul s-a ţinut cont de apa sărată şi de nămol, până în acest moment nu s-au făcut studii care să susţină proprietăţile terapeutice ale acestora.

„Sunt persoane care vin strict pentru tratamentul cu apă sărată şi nămol, deşi încă nu s-au făcut studiile necesare pentru a vedea care sunt proprietăţile şi cum pot fi folosite ca tratament. Oamenii ştiu de acest nămol de decenii şi ei continuă să facă tratamente pe cont propriu şi susţin că se simt mai bine după ele, mai ales cei care au probleme reumatice“, explică Aurel Oprea, administratorul complexului, kinetoterapeut de meserie.

„NU M-A MAI DURUT NIMIC“

Vasile Călugăru, de 59 de ani, un fost frezor din Beclean, spune că de cinci ani vine cât poate de des la Băile Figa pentru a se „trata“. Bărbatul recunoaşte că nu a cerut sfaturile unui medic, dar susţine că rezultatele îmbucurătoare l-au făcut să continue cura cu nămol.

„Vin aici încă dinainte de a se deschide complexul, mai mult pentru tratament decât pentru relaxare. Am probleme la încheieturi şi la ceafă, reumatism, sunt bătrân şi eu, am lucrat cu mâinile doar în umezeală şi în timp m-a afectat. După doi ani de cură cu nămol, nu m-a mai durut nimic“, mărturiseşte Vasile Călugăru, pe care îl găsim zi de zi lângă „groapa“ cu nămol amenajată în exterior.

image

E NEVOIE DE STUDII SERIOASE

Deşi nu pot recomanda încă terapiile de la Băile Figa în tratamente medicale, specialiştii susţin că apele cu concentraţie mare de sare şi nămolul, de tipul celor care se găsesc la Figa, ar avea proprietăţi benefice în diferite boli ale sistemului nervos periferic, boli ale aparatului locomotor şi boli ale aparatului genital feminin.

„Inclusiv băile de soare şi apa sărată fac bine pentru problemele reumatologice, lăsând la o parte nămolul, dar noi, ca specialişti, încă nu putem recomanda Băile Figa în tratamente până nu se fac nişte studii serioase acolo, să se vadă exact ce conţin nămolul şi apa sărată“, precizează dr. Cocan Mircea, unul dintre reumatologii Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

COMPLEXUL SE EXTINDE

Potrivit administratorului Complexului Băile Figa, studiile apei şi ale nămolului sunt următorul pas, mai ales că mica staţiune de lângă Beclean se pregăteşte să se extindă cu un centru SPA în adevăratul sens al cuvântului, care o să ofere şi tratamente de înfrumuseţare şi medicale, precum şi o salină artificială.

În noul centru SPA vor funcţiona mai multe cabinete medicale cu diverşi specialişti în sănătate şi frumuseţe. Nicolae Moldova, primarul oraşului Beclean, crede că acest centru SPA nu doar că va completa serviciile oferite de Băile Figa, ci va asigura fluxul de turişti şi pe perioada rece a anului.



Proiectul este estimat la 10 milioane de euro, designul acestuia fiind acceptat în finala World Architecture Festival, cel mai important eveniment dedicat arhitecţilor din întreaga lume. Deocamdată banii nu există, iar autorităţile locale speră că îi vor obţine de la Uniunea Europeană.

„Eu cred că, pe lângă celelalte obiective pe care le-am prezentat şi care sunt o atracţie pe timp de vară, asta lipsea la Băile Figa. Ne vom lupta până când vom obţine o finanţare. Abia după zece ani de la prima cărămidă se va vedea proiectul final, varianta finală a Băilor Figa, aşa cum am gândit-o încă de la început“, a explicat Nicolae Moldovan, primarul oraşului Beclean, cel care a gândit întreg complexul.

image

BĂTAIE PE LOCURILE DE CAZARE

Angelica şi Daniela Pop vin tocmai din Maramureş. Se află pentru prima dată la Băile Figa şi nu au ezitat să încerce nămolul în speranţa că vor scăpa de durerile de genunchi. Ar fi vrut să rămână întreg weekendul la Figa, însă nu au mai găsit locuri de cazare.

Deşi sunt câteva mii de locuri de cazare chiar lângă complex, în cabane cu două-trei dormitoare, baie şi bucătărie şi în pensiunile localnicilor din satul Figa, dacă nu faci rezervare cu cel puţin o săptămână înainte, în sezon nu ai şanse să găseşti nici măcar un loc liber.

La una dintre cabanele private de lângă complex l-am găsit şi pe Adi Ene, care a venit cu soţia şi cei doi copii tocmai din Bârlad pentru a petrece o săptămână la Figa. „Am aflat de la televizor de Băile Figa şi am venit, deşi nu ştiam mare lucru despre locul ăsta. Ne-am riscat puţin. Este foarte frumos aici, dar dacă stai o săptămână, ca noi, nu prea ai ce face, îi lipseşte cireaşa de pe tort“, spune turistul.

Nemulţumirea turistului vine din faptul că în zonă nu există un centru de informare turistică, iar agenţiile de turism şi autorităţile locale nu oferă şi alternative pentru cei care petrec mai mult de un weekend lângă Beclean. Singurul obiectiv ce poate fi vizitat în apropiere este Herghelia Beclean, una dintre cele mai renumite din ţară, care oferă şi lecţii de călărie.

PREŢURI LA BĂILE FIGA

Pentru un pachet de o zi, un turist are de scos din buzunar doar 32 de lei. Acest pachet include accesul la toate bazinele exterioare, intrarea în clădirea SPA cu piscină interioară, sală de fitness şi tenis de masă, utilizarea toboganelor şi un şezlong. Facilităţile de mai sus se pot plăti şi separat: intrarea în complex – 10 lei, intrarea la SPA – 10 lei, folosirea toboganelor – 10 lei, închirierea unui şezlong – 2 lei.

Dacă turiştii vor să joace tenis trebuie să plătească 10 lei, dacă optează pentru fotbal – 30 de lei, iar accesul la saună şi jacuzzi se taxează cu câte 2 lei. Cazarea este şi ea accesibilă ca preţ, o cabană cu două sau trei dormitoare, baie, bucătărie şi living ajungând la 200-300 de lei pe noapte. În complex nu există niciun restaurant, doar cafenele şi fast-food-uri.

Mâncarea şi băutura ajung să coste şi de două ori mai mult decât în Bistriţa sau Beclean. O bere sau un suc la jumătate nu le găseşti sub 6-7 lei, iar o gustare nu foarte consistentă costă cel puţin 15 lei.
În mijlocul sezonului, zona este extrem de aglomerată, cozile la băuturi şi mâncare se întind şi pe 20 de metri, iar la toaletă şi vestiare ai de aşteptat minute bune. Terasele unde se poate lua masa sau savura o băutură sunt mereu pline.


 

image

Cum a luat naştere complexul

Complexul balnear Băile Figa a fost inaugurat în anul 2010. În primii patru ani de la inaugurare, 400.000 de turişti au trecut pragul complexului. Băile Figa au luat naştere cu ajutorul unor fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene, prin programul PHARE. Proiectul iniţial a avut nevoie de aproape două milioane de euro pentru materializare.

În 2010, anul inaugurării, Primăria Beclean a mai primit o finanţare europeană în valoare de 500.000 de euro pentru amenajarea unui mini-aqualand cu trei tobogane, inaugurat doi ani mai târziu. În 2011, la deschiderea sezonului estival, staţiunea impresiona cu un nou lac cu apă sărată, cu o adâncime maximă de patru metri şi cu un loc numit „râul leneş“.

Primarul oraşului Beclean spune că ia în calcul şi o zonă VIP pentru cei care sunt dispuşi să scoată sume mai mari din buzunare pentru confort. Acesta recunoaşte că, atunci când a gândit proiectul, nu s-a aşteptat să aibă atât de mult succes, deşi l-a gândit pe termen lung, cu diverse etape de dezvoltare şi completare.

În 2015, la Figa au venit 150.000 de turişti până la mijlocul lunii august, iar primarul Nicolae Moldovan spune că anul acesta se aşteaptă să treacă de pragul de 200.000 de vizitatori. În 2014, 174.000 de turişti s-au bălăcit la Băile Figa.

Majoritatea turiştilor sunt din Suceava, Mureş, Cluj, Maramureş, Iaşi, Bucureşti, Botoşani, Timiş sau chiar Tulcea. Pe lângă Herghelia Beclean, care poate fi vizitată în zonă, Figa mai ascunde un „secret“ care a atras cercetători din mai multe ţări europene şi din SUA. Pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, între Beclean şi Figa, se află unul dintre cele mai relevante situri arheologice din Europa când vine vorba despre exploatarea preistorică a sării.

Vă mai recomandăm:

Cele mai frumoase locuri de camping. Cum e să te trezească răcoarea şi peisajele din Parcul Naţional Munţii Rodnei sau „briza” lacului Colibiţa

Cronica litoralului românesc, luat la pas de regizorul Vlad Petri. Mamaia- spoială ca să jumulească de bani cocalarii, Vadu-gherţoială cu maşini scumpe

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite