În ziua votului, un tânăr de 31 de ani care se pare că a avut probleme cu drogurile s-a spânzurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul şi-a pus capăt zilelor duminică
Tânărul şi-a pus capăt zilelor duminică

În ziua în care românii din ţară şi din afară au mers la vot, un tânăr de 31 de ani a ales să-şi pună capăt zilelor. Acesta s-a spânzurat într-o pădure dintr-o localitate aparţinătoare de municipiul Bistriţa. Apropiaţii tânărului spun că acesta avea probleme cu drogurile şi că-l măcina şi o depresie.

Adrian era din Bistriţa, avea 31 de ani şi nu muncea. Acesta a ales să-şi pună capăt zilelor duminică, fiind găsit spânzurat într-o pădure din localitatea componentă Sigmir. Nu a lăsat niciun bilet de adio, cel puţin nu în locul unde a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa.

Deşi nu şi-a explicat gestul, apropiaţii tânărului cred că acesta a fost împins spre sinucidere de problemele pe care le-ar fi avut cu drogurile sau de depresia de care se pare că suferea.

Adrian nu este singurul membru al familiei care a ales să îşi pună capăt zilelor. Prietenii tânărului spun că şi mama acestuia s-ar fi sinucis în urmă cu câţiva ani buni. Tatăl avea şi el probleme de sănătate fiind paralizat şi locuia la ţară.



Vă mai recomandăm:

Datoriile către APIA l-au determinat pe un oier din Telciu să se sinucidă. Bărbatul a fost găsit spânzurat de un păr

Valea Bârgăului, oaza de linişte a DJ-ului Claudiu Roman. Prietenii spun că la ultima vizită era vesel şi plin de viaţă

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite