Vaccinuri de călătorie la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din Baia Mare

Vaccinuri
de călătorie la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din Baia Mare

Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare

Cabinetul de Epidemilogie şi Vaccinologie din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din Baia Mare oferă posibilitatea administrării, la cerere, a vaccinurilor specifice pentru călătorii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deşi o serie de boli au fost eradicate în România, călătoria într-o ţară cu risc epidemiologic crescut  poate fi o experienţă total neplăcută. Tocmai de aceea, înainte de a călători în unele ţări, se recomandă administrarea unor vaccinuri specifice. Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din Baia Mare are un cabinet de Epidemiologie-Vaccinologie, unde se administrează aceste vaccinuri. Astfel, cu minim şase săptămâni înainte de a pleca în călătorie în una din ţările cu risc epidemiologic, este recomandată imunizarea împotriva unor boli cum ar fi malaria ori febra tifoidă. Cabinetul asigură vaccinarea, la cerere. „Pot solicita vaccinarea persoanele care călătoresc în anumite zone unde endemicitatea unor boli cum ar fi malaria, febra galbenă, febra tifoidă, rabia, hepatita A, este mare. De asemenea, persoanele care doresc vaccinarea împotriva hepatitei de tip A şi B, a tetanosului, a infecţiei pneumococice la persoanele splenectomizate, a rubeolei, rujeolei, oreionului sau pentru prevenirea gripei, pot să se adreseze specialiştilor din acest cabinet”, spune dr. Sorina Bîrle, managerul unităţii medicale.

În funcţie de ţara în care urmează să călătorească, persoana va fi informată de către medicul specialist despre ce vaccinuri sunt recomandate. Sunt disponibile vaccinuri împotriva febrei galbene, a febrei tifoide, vaccin antitetanos şi antidifteric, vaccin contra hepatitei A şi B, vaccin pentru prevenirea infecţiilor cu Streptococcus Pneumoniae, pentru prevenirea gripei, pentru prevenirea rabiei şi pentru prevenirea rujeolei, rubeolei, a oreionului şi a varicelei.
În urma administrării vaccinurilor se eliberează Carnetul internaţional de vaccinare, care cuprinde toate datele legate de imunizare.

 
Mai puteţi citi:
citeste totul despre: