Sărbătoarea Luminaţiilor, între  credinţă şi semnificaţie

Luminaţia, sărbătoare cunoscută ca „Ziua morţilor”, are loc în fiecare an în 1 noiembrie. Din motive practice – pentru că nu toată lumea reuşeşte să se încadreze în program – slujba de pomenire a morţilor în cimitire are loc şi în 2 noiembrie.

În cultul ortodox, însă, pentru că sâmbătă se face pomenirea morţilor, această sărbătoare se ţine, în unele zone, în prima zi de sâmbătă din luna noiembrie. În alte zone, această sărbătoare are loc în 8 sau 10 noiembrie, după cum s-a stabilit în consiliile parohiale.

Sărbătoarea de origine celtică a fost adusă la noi de catolici, fiind cunoscută încă din secolul al VII-lea, însă ulterior a fost împrumutată şi de ortodocşi şi chiar unele culte neoprotestante.

În România este mai cunoscută în Ardeal, unde în ziua Luminaţiei, oamenii îi pomenesc pe cei trecuţi la veşnicie, iar cimitirele se transformă în adevărate spectacole de lumină. Mormintele sunt curăţate şi ornate cu flori şi lumânări, care ard până târziu în noapte oferind o imagine spectaculoasă. Momentul îndeamnă creştinii la rugăciune şi meditaţie, la cinstirea şi aducerea aminte a celor plecaţi. Este un moment în care cei rămaşi aici trebuie să-şi facă datoria faţă de cei plecaţi, pentru ca sufletel lor să-şi găsească liniştea.

Etnologul Nicoară Mihali spune că, deşi creştină, sărbătoarea are origini mult mai adânci în negura vremii, în precreştinism, la fel ca multe alte sărbători, de altfel. Cel puţin în Maramureş, ideea despre „viaţă dincolo de moarte” nu este una venită odată cu creştinismul, ci este mai veche, din cultura dacică. „Legătura dintre cele două lumi, lumea noastră şi cea de dincolo, a făcut-o Zamolxis, care a avut o existenţă în carne şi oase. Unic zeu al dacilor, a fost studentul lui Pitagora şi a făcut studii de filosofie în Grecia Antică, după care s-a întors în Munţii Rodnei, locul de care aminteşte Herodot, unde s-ar fi ascuns trei ani într-o peşteră şi apoi a şocat pe toată lumea cu reapariţia lui. Însă el a spus că acea „moarte” de trei ani nu a fost decât un exerciţiu de a le arăta că sunt nemuritori. Este evident, deci, că aveam deja ideile de nemurire de la Zamolxis, de la păgânismul dacilor şi creştinismul nu ne-a influenţat prea puternic”, spune Nicoară Mihali.

Lumânările pe care creştinii le aprind la mormintele celor plecaţi sunt o altă „obligaţie” pe care cei rămaşi trebuie să o îndeplinească faţă de cei plecaţi. „Este credinţa că dincolo este o lume a întunericului şi că până ajunge acolo, până face trecerea dintre cele două lumi, este nevoie de această lumânare”, mai arată etnologul Nicoară Mihali.

Mai puteţi citi:

Se caută produse care să poată purta eticheta „Bun de Maramureş”