Omer Cerahoglu, olimpicul genial al României, despre viaţa de student la MIT, în Statele Unite: „Lumea nu se uită la profilul tău cultural, ci la ceea ce ştii“

Viaţa de student în Statele Unite ale Americii diferă faţă de cea din România din toate punctele de vedere, după cum spune un geniu al Matematicii, olimpicul Omer Cerahoglu. Acesta este din toamna anului trecut student la MIT, una dintre cele mai prolifice universităţi din SUA.

Omer Cerahoglu a fost unul din componenţii lotului de matematică al României care a participat la Olimpiadele Internaţionale de Matematică din 2009-2012. La aceste olimpiade a obţinut două medalii de aur şi două de argint. Prima medalie de aur a câştigat-o la vârsta de 14 ani în cadrul unui concurs care a avut loc în Bremen, Germania.

Din toamna anului trecut, a devenit student la Massachusetts Institute of Technology din Statele Unite ale Americii (MIT). Au trecut câteva luni de atunci şi Omer vorbeşte despre cum este student în America.

Reporter: Regreţi ceva din ce ai făcut până acum sau că ai plecat în străinătate la studiu?

Omer Cerahoglu: Bineînţeles că am făcut greşeli, că puteam face unele lucruri mai bine. În particular, ştiu acum pe ce aş fi putut să mă axez mai mult înainte de a veni la facultate. Dar nu cred că regret. În cele din urmă, exact din aceste greşeli şi lucruri ce puteau fi îmbunătăţite am avut cel mai mult de învăţat. Cum, se pare, e adevărat de multe ori, unele întâmplări ce par a fi dăunătoare iniţial ajung să aibă un efect extrem de benefic pe termen lung.

Plecarea din România este o alegere conştientă a mea. Variantele ce le puteam alege erau să rămân în România sau să plec în străinătate. Din aceste două, doar plecatul în străinătate putea să îmi asigure educaţia necesară. Aşadar, plecarea din România nu a fost prea grea pentru mine. Cel mai greu pentru mine a fost să nu mai fiu cu familia, dar cu tehnologia de astăzi aproape că nici nu mai simţi că eşti departe.

Cum sunt colegii de facultate? Contează că esti român? Eşti văzut altfel, să spunem?

Colegii mei sunt, în mare parte, de foarte bună calitate. Aici întotdeauna este o atmosferă de studiu şi de uşoară competiţie, iar aceste lucruri îl ţine pe oricine în această stare. Acesta e cel mai important lucru pe care îl aşteptam de la viitorii colegi încă din liceu şi cred că am găsit ce doream. Cât despre cum sunt văzut ca român, trebuie să spun că pentru multă lume nu face aproape nicio diferenţă. Acesta este şi un atribut al culturii de aici (MIT în particular şi Boston în general) care îmi place foarte mult. Lumea nu se uită la profilul tău cultural, ci la ceea ce ştii. Ca o notă puţin amuzantă, se pare că foarte multă lume crede ca româna este o limbă slavă. Sunt deseori întrebat daca ştiu rusă. Probabil că din cauză că avem atât de mulţi vecini vorbitori de limbi slave.

Reporter: Ce poţi să ne spui despre sistemul de educaţie românesc, comparativ cu cel din SUA, cu care acum ai luat contact.

Despre sistemul de educaţie din România am mai vorbit, au mai vorbit şi alţii. Se face puţin cam prea mult, cel puţin la matematică îmi e foarte uşor sa înţeleg de ce lumea are multe probleme. Ba mai mult, mie nici măcar nu îmi place prea mult matematica de la şcoală: se pune mult prea mult accent pe calcule şi diverse "şmecherii" sau "trucuri" de a rezolva probleme. Părerea mea e că s-ar putea pune mai mult accent pe raţionament matematic şi nu atât de mult pe cât de precis ai obţinut rezultatul. Bineînţeles, mai ales pentru unele meserii, vine momentul în care trebuie făcute şi calcule laborioase. 

Dar părerea mea e că aceste lucruri se pot preda la facultate, unde lumea ştie deja (în general) ce va dori să facă. Am vorbit despre matematică pentru că e subiectul despre care ştiu cel mai multe, dar cu siguranţă aceleaşi concepte se aplică şi pentru celelalte discipline. Spre exemplu, pentru BAC la română ce au de făcut elevii este să înveţe (a se citi tocească) mai multe romane şi poezii. În realitate, se testează abilitatea elevilor de a memora cât mai multe comentarii de opere literare. 

La subiectul III din câte ştiu o parte din punctaj se acordă pentru opinia personală faţă de operă, dar de fapt tot părerea criticilor se caută. La subiectul II, există de fapt un şablon care trebuie urmat ("În opinia mea", "În primul rând" etc , cei care citiţi cred că ştiţi despre ce vorbesc). 

E normal ca eseul să aibă o structură (introducere captivantă, final cu eventual întrebări mai generale decât cele abordate, etc.), dar chiar şablon e cam mult, mai ales în eseu de opinie personală. În final, mi se pare că foarte mult în liceu se învaţă pentru BAC şi nu pentru mărirea nivelului de cunoştinţe. Este mare păcat, căci în afara materiilor de BAC mai sunt atâtea materii interesante, pe care ar trebui să se pună accentul.

Putem compara cele două sisteme de educaţie, românesc şi american?

Făcând acum o comparaţie între ce este aici, în America, şi ce este în România, o diferenţă care mi s-a părut importantă (cel puţin mie) este că aici e mai multă flexibilitate în alegerea materiilor (nu numai la facultate, ci într-o oarecare măsură şi în liceu). În acest fel fiecare elev se poate ocupa (majoritar) de ceea ce este interesat şi la nivelul la care doreşte.

În România există puţină flexibilitate (profil mate-info, filologie, bio-chimie, etc.) dar este destul de nesemnificativă. Bineînţeles, ar putea să existe problema ca elevii să se specializeze prea tare şi prea devreme. De aceea aici există nişte "general requirements", adică nişte clase pe care trebuie să le iei pentru a termina facultatea/şcoala. Spre exemplu, chiar dacă doreşti să faci informatică, trebuie să faci puţină fizică, matematică, biologie şi chimie şi în total 8 cursuri de umanităţi.

8 cursuri de umanităţi înseamnă unul pe semestru. În acest fel mi se pare că se poate asigura o expunere adecvată la toate ştiinţele (ca elevii să poată decide în cunoştinţă de cauză ce doresc să facă), cât şi o cultură generală adecvată. Spre exemplu, în toamnă eu am luat retorica şi acum iau arheologie ca umanităţi.

Există multe variante din care putem alege. Un astfel de sistem ar fi ideal şi în România, dar e clar că e greu de implementat. Totuşi, ar fi bine dacă măcar s-ar putea pune mai mult accent nu pe memorarea operelor, ci pe dezvoltarea unor abilităţi, precum analiza operelor sau crearea unor argumente pertinente.

Bineînţeles, toate acestea sunt greu de implementat: e greu să găseşti profesori care pot preda materiile în acest fel, şi poate e chiar nevoie de schimbare a unor mentalităţi. Asemenea schimbări nu apar peste noapte; ceea ce poate fi făcut este un program pe durată lungă, o ţintă către care educaţia în România se îndreaptă... sau se vrea să se îndrepte.

Citeşte si: 

Geniu în fizică la 17 ani: „Posibilităţi există pentru toţi cei care vor să studieze în străinătate. Visul meu este să fiu util României”

Olimpicilor umiliţi de sistemul anchilozat folosit în Educaţie li s-a făcut dreptate. Ministerul a suplimentat locurile la Olimpiada Naţională de Informatică