Handbal cu gândul la Liga Campionilor: HCM Baia Mare - Universitatea Neptun 29-27

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Handbal cu gandul la Liga Campionilor pentru HCM Baia Mare FOTO:ARHIVA
Handbal cu gandul la Liga Campionilor pentru HCM Baia Mare FOTO:ARHIVA

La Constanţa are loc partida dintre Universitatea Neptun şi HCM Baia Mare, în cadrul etapei 17 a Ligii Naţionale feminine de handbal. Pentru ca în data de 30 ianuarie handbalistele să zboare spre Suedia pentru prima partidă din a doua grupă principală de EHF Champions League.

UPDATE Un meci slab făcut de echipa din Baia Mare, care s-a impus în deplasarea de la Constanţa la două goluri. Până la urmă contează punctele puse în joc. Pentru HCM Baia Mare urmează un meci mult mai dificil, cel cu Savehof din Liga Campionilor. 

Universitatea Neptun Constanţa - HCM Baia Mare este meciul care deschide etapa 17 din Liga Naţională. Băimărencele au numai victorii în acest an, atât în cele trei meciuri disputate în campionat, cât şi în confruntarea din Cupa României, cel mai recent succes fiind cel înregistrat la scorul de 34-17 în detrimentul grupării CSM Cetate Devatrans. 

Handbalistele de la Neptun Constanţa au o victorie, un egal şi o înfrângere în retur, plus o victorie în optimile Cupei României. În momentul de faţă, potrivit hcmbaiamare.ro, Baia Mare a acumulat 45 de puncte şi ocupă locul 1 în clasamentul Ligii, în timp ce Universitatea Neptun Constanţa a adunat 13 puncte (locul 11). Partida va fi arbitrată de Georgiana Doană şi Ana Maria Gociu, din Bucureşti. Meciul va fi transmis în direct de DigiSport.

Citeste si: Primele declaraţii date de Simona Halep la întoarcerea în ţară, după eliminarea din sferturile Australian Open 2015

Ce urmează pentru Simona Halep, după ce a fost eliminată în sferturile de finală de la Australian Open

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite