FOTO „Studio Arena 11“: Noi ateliere de creaţie, deschise pentru artiştii băimăreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Studio Arena 11” este numele celui mai nou proiect dedicat artiştilor băimăreni. Inaugurarea acestuia a avut loc cu ocazia Zilei Artistului Plastic Băimarean, când, la stadionul „Viorel Mateianu a avut loc deschiderea a 11 ateliere destinate artiştilor locali.

După mai bine de patru decenii în care nu s-a mai deschis nici un atelier de creaţie pentru plasticienii băimăreni, proiectul “Studio Arena 11” a fost inaugurat, la sfârşitul săptămânii trecute. Noile ateliere se află în incinta Stadionului „Viorel Mateianu“ şi au o suprafaţă totală de aproximativ 900 de metri pătraţi. Potrivit beneficiarilor, noile ateliere vor deservi atât artiştilor, cât şi celor care vor să fie în contact direct cu creatorii. „Este prima dată după 40 de ani când s-au deschis ateliere pentru artişti. Până acum erau moştenite, dar de această dată sunt ateliere noi, oferite în folosinţă gratuită pentru artişti şi ele gazduiesc sculptori, pictori, graficieni chiar şi designeri de moda. E un loc privilegiat, pentru că este şi foarte frumos ca şi amplasament şi este şi pentru public o bucurie, pentru că, vizitând şi trecând pe aici, atât cei tineri, cât şi vârstnicii, au posibilitatea să se întâlnească şi cu arta. “, a arătat preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Baia Mare, Laura Ghinea. 

Ideea proectului i-a aparţinut primarului Cătălin Cherecheş, care alături de Consiliului Local, a făcut tot posibilul pentru ducerea la bun sfârşit a acestuia. Mai mult, prezent la festivitatea inaugurală, edilul a arătat că orice acţiune care va avea ca scop revitalizarea Şcolii de Artă Băimăreană va primi întreg suportul său. „Unul dintre scopurile pe care le-am urmărit a fost acela de a încuraja artiştii tineri să creeze, să aibă toate condiţiile pentru a crea. Al doilea lucru a fost să arătăm studenţilor care sunt la academiile de artă din ţară sau din strainatate că aici, în Baia Mare, comunitatea e prietenoasă cu artiştii, aşa cum a fost acum 100 şi ceva de ani, de când a 

 început toată povestea Şcolii Băimărene de Pictură. Al treilea lucru important este faptul că aici, în această zonă, vrem ca baimărenii să fie într-o zonă de interacţiune cu artiştii şi aceste spaţii sunt foarte aproape de zona de promenadă, sunt foarte aproape de zona de agrement a oraşului şi cred că e util şi va fi un punct de plecare în ceea ce înseamnă generarea unei interacţiuni între baimărenişi artiştii băimăreni.“, a explicat primarul Cherecheş. 

În „Studio Arena 11“ vor putea fi văzuţi la lucru: Marcel Stanciu, Marius Mureşan, Balazsi Ludovic, Leş Paul, Mihai Ciplea, Gyori Kinga, Codruţa Rohian, Norbert Baczay, Ioan Marchiş, Dorel Petreuş şi Laura Ghinea. 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite