Cinci soluţii pentru situaţii de criză în bucătărie: ce faci dacă scapi prea multă sare în mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cinci soluţii pentru situaţii de „criză” în bucătărie FOTO 123 RF
Cinci soluţii pentru situaţii de „criză” în bucătărie FOTO 123 RF

De câte ori nu am fost în situaţii „de criză” în bucătărie, generate de faptul că ne-a dat laptele în foc, că dulceaţa din borcan nu a stat ori că s-a tăiat maioneza. Gospodinele, însă, au mereu la îndemână tot felul de trucuri.

Pentru că tot e sezonul conservelor pentru iarnă, de multe ori se întâmplă ca dulceaţa din borcane să nu se păstreze până primăvara. Atunci când le deschidem, uneori observăm că s-a format o pojghiţă de mucegai pe deasupra. „Eu le aşez cu gura în jos. Astfel, nu mai pătrunde aer şi nu se mai poate dezvolta nimic în interior, iar dulceaţa va sta foarte bine”, spune Ana Stan, o băimăreancă de 41 de ani. Ba mai mult, ea arată că metoda dă rezultate şi pentru a păstra smântâna mai mult timp.

Lămâile sunt cunoscute ca fiind o foarte bună sursă de vitamina C. Uneori, însă, se „încăpăţânează” să nu-şi cedeze zeama, astfel că dintr-o lămâie abia dacă obţinem câteva picături de suc. Există, însă, un mic truc pentru asta. „Am obiceiul să o ţin puţin în apă caldă înainte de a o folosi. Se poate şi la microunde, pentru un efect mai bun. Lămâia se poate stoarce mult mai bine pe urmă”, mai spune femeia.

Fierberea laptelui este întotdeauna o operaţiune cu „risc”. Gospodinele ştiu că atunci când ai pus oala cu lapte la fiert, trebuie să fii atentă pentru că într-o clipă, lichidul alb poate fi pe maşina de gătit. „Dacă mă întorc pentru o secundă, precis atunci îmi dă laptele în foc. Dar m-am obişnuit să pun lingura de lemn pe marginea cratiţei în care fierbe laptele. Practic, spuma care se formează pe deasupra se sparge şi laptele nu mai dă în foc”, mai explică gospodina de 41 de ani.

Dacă am gătit vreodată în viaţa noastră, cu siguranţă ni s-a întâmplat să scăpăm prea multă sare în mâncare. Persoanele care se ocupă de gătit în mod regulat ştiu că nici aceasta nu este chiar o tragedie. „Pentru ciorbă, spre exemplu, folosesc o bucată de cartof şi o las puţin să fiarbă. Cartoful va absorbi o bună parte din sare”, mai explică gospodina din Baia Mare.

Pregătirea maionezei este una dintre cele mai delicate operaţiuni în bucătărie. Preparatul trebuie să se închege, de aceea uleiul se toarnă încet, picătură cu picătură. Totuşi, pţină neatenţie este suficientă pentru ca maioneza să se taie. Aspectul ei nu mai este deloc apetisant, iar pentru orice bucătărie, aceasta e un lucru neplăcut. E bine de ştiut, însă, că maioneza se poate drege. „Mai întâi o las puţin să se aşeze, iar surplusul de ulei se va alege pe deasupra. Foarte încet, acesta poate fi golit într-un alt vas şi încep să amestec din nou conţinutul care a rămas. Dacă, totuşi, nu se leagă, atunci folosesc un alt glbenuş de ou într-un alt vas, însă în loc de ulei voi folosi maioneza tăiată, pe care o punem încet, încet, câte o picătură. Atfel, nu se va pierde compoziţia care şi-a pierdut aspectul”, mai spune băimăreanca Ana Stan.

Mai puteţi citi:

Valută falsă în Maramureş. DIICOT a făcut cinci percheziţii domiciliare în Cluj şi Maramureş

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite