Prima anchetă se referă la un conflict de interese, faţă de care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) deja s-a sesizat şi care se referă la faptul că imbrăcămintea fabricată la Prod Cresus, societate deţinută de Ana Maria Stavarache şi Romeo Stavarache, administrată de soţia primarului, a vândut costume Poliţiei Locale, aflată în subordinea Primăriei Bacău.

Edilul băcăuan a mascat ilegalitatea făcând tranzacţiile prin intermediul firmei Super Job SRL, care produce doar ambalaje de carton, societate care a încheiat mai multe contracte cu poliţiştii comunitari de aproape 100 de mii de euro.

În faţa evidenţelor, a actelor, primarul Bacăului a spus că totul este o făcătură, o minciună şi că el nu are nimic de a face cu firma administrată de soţie, la care are jumătate din acţiuni.

În acest caz, dacă se vor sesiza şi alte instituţii ale statului, s-ar putea descoperi şi alte infracţiuni de corupţie, care ar fi putut genera încheierea contractelor, cum ar fi abuz în funcţie şi trafic de influenţă, de la primar, la oamenii aflaţi în subordine, de pe urma cărora edilul a obţinut un beneficiu ilicit.

O altă infracţiune, probabilă, în cazul edilului din Bacău este legată de finanţarea ilegală a campaniei electorale din 2012, mai precis de modul în care a fost plătită cartea scoasă în peste 50 de mii de exemplare.

A doua anchetă din ziarul Adevărul se referă la realizarea cărţii „Bacău. Acasă la creştini“, din 2014 (din campania electorală pentru europarlamentare) care s-a dorit o continuare a cărţii şi a sloganului electoral al lui Romeo Stavarache, din 2012, care s-a numit „Bacău. Acasă“.  Ambele „lucrări“ au fost tipărite la Tipografia Amma Print, care este deţinută de colegul liberal al lui Stavarache, Mihail Volintiru, şeful PNL Dâmboviţa.

Banii nu au miros şi de prezenţa lor nu sunt deranjate nici feţele bisericeşti, chiar dacă la mijloc sunt fapte de corupţie. Pentru cartea „Bacău. Acasă la creştini“ Primăria Bacău a alocat, prin parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului nici mai mult, nici mai puţin decât 385 de mii de lei.

În plin scandal de corupţie, oamenii Bisericii au venit de la tipografia lui Mihail Volintiru cu o factură de 326 de mii de lei, pentru tipar şi pentru restul de bani publici, până la 385 de mii de lei, cu o factură pentru editare, de la Editura Filocalia.

Deoarece Stavarache era în celulă, subordonaţii din Primăria Bacău au cerut documente justificative, care să probeze faptul că adevăratele costuri sunt fix 385 de mii de lei. O evaluare, după calitatea hărtiei, număr pagini şi exemplare scoase, făcută la alte tipografii arată că preţul  maxim al acestei cărţi putea fi de maxim 180 de mii de lei.

Romeo Stavarache a declarat faptul că „Bacău. Acasă“ (2012) pentru care a încheiat contract în nume propriu a achitat-o din banii lui, asta, în condiţiile în care  cartea este aproape identică cu cea din 2014, în privinţa calităţii şi numărului de exemplare. Prin urmare şi a preţului, de aproximativ 180 de mii de lei.

Tot primarul Bacăului a recunoscut că „Bacău. Acasă la creştini“, din cauza neregulilor şi a facturilor umflate, a fost plătită, până la urmă de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, fără însă să menţioneze preţul.

Faţă aceste declaraţii se ridică două întrebări: Cât a plătit Arhiepiscopia către firma şefului PNL Dâmboviţa, către care a fost direcţionată în cadrul parteneriatului cu Primăria Bacău? 326 de mii sau 180 de mii de lei?

A doua întrebare este de unde a avut Romeo Stavarache să plătească din buzunar o carte electorală care se ridică la 180 de mii de lei, cât câştigă în patru ani de mandat?

Întrebarea este legitimă, cu atât mai mult cu cât edilul a motivat în faţa judecătorilor cererea de eliberare din arest, prin faptul că familia Stavarache o duce foarte greu, având un singur venit în casă, cel al soţiei.

Primarul Bacăului, om politic cu experienţă, este incurabil în ceea ce priveşte corupţia. În iunie 2014 a nesocotit cerinţele judecătorilor în ceea ce priveşte măsura controlului judiciar. Nu a recunscut asta nici atunci când a fost pus în faţa probelor, după care a ajuns în arest. A ieşit din arest, minţindu-i pe judecători că vrea să muncească din nou ca primar al Bacăului, pentru că nu are bani în casă, deşi, după cum singur afirmă, a plătit pentru o carte toate salariile lui câştigate în patru ani.

Romeo Stavarache, aflat acum la al treilea mandat, a atins prin boala de care suferă (CORUPŢIA)  tot ce mişcă. Până şi Biserica a fost atrasă în acest joc al jefuirii banului public şi al finanţării campaniilor electorale.