Oaspeţi din şase ţări europene, la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 14-16 mai, delegaţii de elevi şi profesori din şase ţări europene vor fi oaspeţii Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" din Bacău.

Vor fi prezenţi în Bacău reprezentanţi de la Institutul „G. Mazzini” Magione, Umbria – Italia, Campusul „Luis Giraud”, Carpentras – Franţa, Seminarul Floreffe – Belgia, IES La Bisbal D’Emporda, Spania, Liceul din Perama, Creta – Grecia şi de la Liceul Agricol din Isperih, Bulgaria.

Împreună cu echipa română, aceştia vor participa la a şaptea reuniune şi ultima în cadrul Proiectului Multilateral Comenius „Sur les traces du notre heritage culturel en Europe” –STRANHECE,  2011-2013.

În cei doi ani de parteneriat internaţional, elevii şi profesorii din cele şapte şcoli europene au putut să se întâlnească, să se cunoască, să comunice, să atingă obiectivele proiectului comun. Au studiat personalităţile, tradiţiile, culturile regionale, ca bunuri patrimoniale comune.

Elevii coordonaţi de profesori, în cadrul multor activităţi curiculare transdisciplinare, au antrenat capacităţile lor de comunicare în limba franceză – limba proiectului – ca şi abilităţile TIC, capacităţile de creaţie artistică şi de documentare, exprimate în multe produse de proiect foarte apreciate.

Cu toţii au putut să călătorească „pe urmele moştenirii culturale” în Italia, Spania, Bulgaria, Franţa, Grecia şi Belgia, să trăiască experienţe complexe de viaţă, sociale şi culturale cu totul noi.

Echipa Comenius de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" a realizat în cei doi ani de proiect 39 de deplasări în şcolile partenere.

Prin legăturile create în acest proiect între şcolile din proiect, mai ales cu liceul belgian de la Floreffe şi cu cel francez de la Carpentras, patru dintre elevii Colegiului Alecsandri vor beneficia de burse de câteva luni în aceste şcoli în anul şcolar următor. Colegiul băcăuan va primi, din toamnă, doi elevi de la Seminarul Floreffe – Belgia, ce vor studia în limba română timp de trei luni.

Echipa Comenius din Bacău, formată din nouă profesori (Liliana Aflorei – dir. adj., Maria Creţu – bibliotecar, Florenţa Popa, Georgeta Marinescu, Călina Stroe, Maricel Badiu, Ingrid Armaşu – informatician, Oana Cucu, coordonator Lidia Blidariu) şi grupurile de elevi din cinci clase de liceu şi gimnaziu, care au lucrat în proiect, au pregătit pentru reuniunea de bilanţ STRANHECE, activităţi comune bogate, în şcoală, în Bacău, în judeţ şi în regiunea extinsă, „pe urmele geniului enescian şi ale regalităţii”.

Programul celei de a şaptea Reuniuni a Proiectului Comenius STRANHECE a  fost prefaţat de sărbătorirea Zilei Europei, 9 mai, prin vernisarea Expoziţiei de artă naivă Ioan Măric – patrimoniu viu al Bacăului. Prima zi a reuniunii, marţi, 14 mai 2013, a debutat la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, cu primirea tradiţională a oaspeţilor, cu perceperea patrimoniului viu local, dansul popular şi arta naivă (expo Măric). A continuat cu vizitarea Colegiului Alecsandri şi cunoaşterea comunităţii şcolare, cu activităţi de bilanţ, expoziţia finală Comenius, activităţi creative comune ale elevilor (drapelul STRANHECE). În partea a doua a zilei au fost programate o întâlnire a delegaţiilor cu edilii locali, un „tur al statuilor” – personalităţile oraşului, şi o activitate la Tescani, la Casa Memorială „George Enescu”.

„În acest proiect Comenius, am lucrat cu mare bucurie şi cu o echipă formidabilă de profesori şi elevi. Am fost intens sprijiniţi de conducerea şcolii. Beneficiile individuale, de grup şi ale comunităţii noastre şcolare alecsandrine, în ce priveşte dezvoltarea noastră durabilă, sunt foarte mari. Mă gândesc acum la mobilităţile individuale ale elevilor de anul viitor, practic o prelungirea proiectului Comenius şi a legăturilor între şcolile noastre. Cred că marea echipă STRANHECE – italo-francezo-belgiano-catalano-cretano-bulgaro-romănă – va avea multe beneficii şi din această reuniune retrospectivă a proiectului, de „strângere a roadelor”, care are loc la noi, la Alecsandri, în Bacău, în România”, a declarat prof. Lidia Blidariu.
Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite