Fost prim-procuror: „Nu sunt de acord cu telejustiţia, dar îşi are rolul ei“

Felix Oliver Bănilă (44 de ani) este procuror de 20 de ani şi a condus Parchetul Tribunalului Bacău din 2011 până pe 1 ianuarie 2017, când şi-a încheiat mandatul. A instrumentat cazuri complexe, de infracţiuni cu violenţă, de crime în care au fost implicaţi membri marcanţi ai lumii interlope din România, dar şi din spaţiul fostei Uniuni Sovietice.

Campania „România infractorilor necunoscuţi“ continuă cu un interviu cu Felix Bănilă, fostul prim-procuror din Bacău. Interviul a fost realizat în perioada în care Bănilă era încă prim-procuror. Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, la începutul lunii ianuarie 2017, în urma examenelor din perioada septembrie-decembrie, ca magistratul băcăuan Daniel Gheorghe Ştefan să fie noul prim procuror al Parchetului Tribunalului Bacău. Felix Bănilă a fost prim-procuror în perioada 2011-2017.

„Adevărul“: Care sunt principalele cinci probleme ale sistemului judiciar din România?

Felix Oliver Bănilă: Principala problemă este situaţia de personal. Dacă la nivelul parchetului de pe lângă curţile de apel, schemele s-au mai completat şi la noi, la parchetele tribunalelor s-au mai făcut angajări. La noi sunt 14 procurori dintr-o schemă de 15, 12 suntem pe listă la momentul de faţă, doi sunt delegaţi la alte unităţi de parchet şi o altă colegă este în concediu de creştere a copilului. La parchetele de pe lângă judecătorii sunt adevăratele probleme şi acolo este şi cel mai mare volum de activitate. Problemele cele mai mari sunt la parchetele locale din reşedinţele de judeţ. Am în vedere Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, care nu mai este o unitate atractivă.

Totodată, o altă problemă este fluctuaţia de personal. Când vin procurori noi, merg la definitivat, după acel examen aleg să-şi modifice opţiunile, chiar dacă sunt băcăuani optează pentru numirea în alte localităţi decât Bacău. Anual aici se înregistrează peste 10 mii de dosare. E destul de greu, sunt şi la început, mai oscilanţi, mai nesiguri pe ei şi până capeţi experienţă, să dobândeşti anumite automatisme, eşti mai lent.

A treia problemă ar fi cea a resurselor materiale. Acestea, în ultima perioadă, pe acest capitol am obţinut îmbunătăţiri simţitoare. De fiecare dată când avem nevoie de diferite suporturi, pentru interceptări, nu am avut probleme deosebite. Eu însă pe locul trei aş situa problema poliţiei judiciare. Noi solicităm tot mai vocali să fie trecută poliţia judiciară la Ministerul Public. Noi, cei de la locul faptei, resimţim nevoia de a lucra împreună cu poliţiştii. Când suntem angrenaţi cu toţi în activitatea de poliţie judiciară se lucrează mai uşor. Cred că nici lor nu le convine să aibă doi şefi, unul la poliţie şi unul la parchet.

O altă problemă este cea a spaţiilor. Structurile specializate şi-au înmulţit numărul. La noi, deşi se desfăşoară activitate de urmărire penală proprie, stau în încăpere câte doi procurori. Nu este eficient şi nici normal, ca doi anchetatori să-şi desfăşoare activitatea în acelaşi timp. Fie tragi cu urechea, chiar fără să vrei, fie eşti distras de la activitatea ta. Ceea ce nu-i ok. Ideal e ca fiecare să aibă propriul birou. Noi am demarat o procedură de extindere a sediului, care ne-a fost aprobată de Parchetul Înaltei Curţi, şi credem că vom avea spaţii suficiente.

Se vorbeşte deseori de erori judiciare, de dosare făcute cu probe insuficiente, de cazuri în care oameni nevinovaţi ajung un timp după gratii. Au existat astfel de cazuri la unitatea la care lucraţi dumneavoastră? Aveţi cunoştinţă de astfel de cazuri?

Sunt foarte multe chestiuni de discutat pe această temă. Din fericire, noi putem spune că nu avem erori judiciare. Acest răspuns al meu ar putea fi criticat de cei care vor vedea articolul. Există o diferenţă între adevărul judiciar şi adevărul obiectiv. Sunt foarte multe situaţii în care lumea de apostrofează, că nu ai reuşit să stabileţti adevărul într-o cauza dată. Acest adevăr poate fi stabilit doar pe probe. Acestea, fie nu sunt găsite toate, fie nu pot fi administrate toate, fie nu le mai găseşti. Administrarea probelor ţine şi de măestria celor care instrumentează cauza respectivă. Avem şi situaţii, nu sunt multe, dar sunt destule pentru a argumenta ceea ce vreau să spun. Situaţii în care inculpaţi să fie trimişi în judecată iar la final s-a ajuns să fie achitaţi definitiv. Şi acestea, sunt discutabile.

Am în vedere situaţia cu inculpatul Tătaru, cu un omor comis la Grigoreni. Eu nu eram la acest parchet, mai am în vedere un alt caz, cu doi inculpaţi, trimişi în judecată, cu un omor de la Sănduleni. Ioja şi Botezatu, autorii fiind din Bereşti Tazlău. Mai am în vedere o situaţie recentă, cu inculpatul Viscreanu, cu omorul de pe Aleea Ghioceilor.Eu am încrederea că autorii sunt cei care au fost trimişi în judecată. Respectăm decizia instanţelor. Ei au fost achitaţi definitiv, despre inculpatul Tătaru ştim că s-a îndreptat împotriva statului român, cu acţiune în despăgubiri. Ţine foarte mult de modul în care s-a instrumentat dosarul şi dacă la nivel de feeling şi de convingere a noastră ei sunt autorii, lucrurile privite cel puţin din perspectiva acelor inculpaţi stau altfel. Şi ei fac afirmaţiile dumnealor, în cercul relaţional, în care îşi trag adevărul de partea lor. Eu sunt de principiul că nu trebuie să comitem abuzuri şi că nu trebuie să instrumentăm aceste cazuri cu patimă, dacă manifeşti neglijenţă, răspunderea ta îţi atrage şi răspunderea materială. De multe ori sunt erori de la instrumentare, când s-a pierdut un moment favorabil, pentru aducerea unei probe, care să fie esenţială.

Au existat intervenţii în dosare, în sensul de a fi influenţat mersul urmăririi penale, despre care să aflaţi de când sunteţi procuror, în ultimii 20 de ani?

Singura mea intervenţie făcută de mine a fost aceea de soluţionare cu celeritate. Fiecare procuror este independent, nu este nici deontologic şi nici legal să intervii în munca colegilor. În judeţul Bacău nu am aflat de încercări de a influenţa decizia procurorilor. Unii îşi finalizează ancheta mai repede, este şi de dorit aşa şi sunt alţii mai lenţi. Acolo trebuie să intervii, ca să dea o soluţie cât mai rapidă în acel dosar.

Cum este privit un denunţător, care vine cu multe probe, documente, dar la rândul lui este pătat. Care este atitudinea faţă de el? Care voce este mai puternică, a procurorului specialist sau a procurorului om? Se creează o formă de dependenţă între procuror şi denunţător, în sensul că de declaraţiile acestuia este nevoie şi în faţa judecătorilor?

E o întrebare dificilă, care depinde de fiecare procuror în parte. Un denunţător este un denunţător şi trebuie privit ca atare, că vine în sprijinul activităţii tale. Oricine trebuie să-şi pună întrebarea ce interes este în spatele acelui denunţ, dar acel interes nu priveşte direct cauza denunţată. Dacă este vorba de comiterea unei infracţiuni eşti obligat să te sesizezi şi să ţii cont de denunţul lui. O trimitere în judecată nu trebuie şi nu poate să se sprijine exclusiv pe acel denunţ. Fără probe, dosarul se duce spre clasare. Pe acel denunţ se construieşte şi se administrează probe.

La Parchetul Tribunalului Bacău sunt mai multe dosare în lucru. Unele din ele sunt de notorietate, cum este cel deschis faţă de o parte din persoanele aflate la conducerea Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău. Câte dosare sunt la faza de urmărire penală, aveţi situaţii în care se ajunge la prescrierea faptelor?

Noi încercăm să nu se ajungă la prescrierea faptelor. Soluţionăm dosarele cu celeritate, ne axăm activitatea, în principal, pornind în această ordine inversă. Noi avem aproximativ 700 de dosare înregistrate în cursul anului 2016. În ceea ce priveşte numărul dosarelor în lucru, nu putem face discuţii asupra lor.

Schimbarea codului de procedură penală vă îngreunează activitatea? Ce alte modificări vă îngreunează activitatea?

Nu ne este îngreunată activitatea prin noile coduri, dimpotrivă. Am reuşit ca în ultimii trei ani să diminuăm numărul dosarelor aflate în lucru.

Se resimt presiuni din partea clasei politice asupra activităţii procurorilor? Cât de mult contează că sunt transmise mesaje care decredibilizează Justiţia?

Procurorul este un profesionist şi nu se lasă impresionat de afirmaţiile făcute în spaţiul public de politicieni. Nu suntem de acord cu „telejustiţia“, dar îşi are rolul ei.

Fraţii moldoveni Druţă, condamnaţi la pedepse grele pentru uciderea lui Valeriu Damian au fugit din ţară, de sub ochii poliţiltilor ieşeni FOTO Mircea Merticariu

Care este cel mai greu caz instrumentat de dumneavoastră?

Dintre cauzele complexe, cred că cel mai dificil şi care a presupus eforturi foarte mari, la serviciu şi în afara lui, a fost cel al uciderii omului de afaceri Valeriu Damian. E vorba de dosarul de omor din noaptea de 10 spre 11 august 2011, instrumentat de mine şi alţi colegi timp de mai bine de un an. Am lucrat împreună cu trei-patru anchetatori, cu un ofiţer de la Investigaţii Criminale de la Bacău şi încă doi de la Bucureşti, de la IGPR.

Cercetarea a presupus două deplasări în străinătate, în Republica Moldova şi Ucraina. Am solicitat să ajungem şi în Bulgaria, am avut o comisie rogatorie şi acolo, dar nu ne-au permis să efectuăm acte de cercetare. Şi în Moldova sau Ucraina nu am făcut altceva decât să asistăm pasiv la cercetarea acelor comisii. Un an de zile, până am stabilit noi care este cercul de suspecţi, am lucrat oarecum în neant.

Am avut suspiciuni serioase, încă de la faza cercetării la faţa locului, că autorii ar putea fi din spaţiul ex-sovietic. Ni se părea o varianta uşor hazardată, dar care s-a confirmat. A fost un dosar din care şi eu am avut de învăţat. Despre această grupare periculoasă nu aveam prea multe informaţii. Ulterior ne-am pus problema de unde au avut ştiinţă de victima, care sunt legăturile lor în Bacău şi uşor, uşor am găsit tot cercul.

Care sunt efectele finale? S-au dat pedepse mari, dar trei din ei au scăpat după ce au fost eliberaţi din arest preventiv.

Cei care sunt băcăuani sunt introduşi în penitenciar. Dacă e să ne referim la cei doi fraţi Druţă şi la unul din coautori, Trofim, au fost arestaţi preventiv, dar la un moment dat instanţele de judecată au decis că se impune o altă măsură preventivă. Respectăm deciziile instanţei şi nu putem face comentarii pe tema asta.

Câte sesizări legate de activitatea parchetului aţi avut în ultimii cinci ani, la Inspecţia Judiciară de la CSM, câte s-au confirmat şi ce sancţiuni au fost dispuse?

Nu au fost niciodată contabilizate aceste sesizări. Fiecare este în măsură să sesizeze Inspecţia Judiciară faţă de activitatea sau inactivitatea procurorilor cu care au intrat în contact. În ultimii ani, de când sunt eu prim-procuror,  tot ce s-a sesizat, s-a soluţionat prin clasare. Inspecţia Judiciară nu a desfăşurat niciodată o anchetă disciplinară, în ultimii şase ani de zile, faţă de procuri din judeţul Bacău.

Spuneţi dacă visaţi vreodată criminalii pe care-i trimiteţi în judecată şi la puşcărie. Se produce  „fenomenul de transfer, descris de psihanalişti, care este întânit şi în alte profesii. Cât de mult asimilaţi din stresul activităţii?

Eu cred că este inevitabil acest fenomen de transfer. În orice meserie care ai avea-o se întâmplă. Şi gâsca când trece prin apă se udă pe pene. Fenomenul de transfer există. Eu l-am resimţit în contact cu victima. De cele mai multe ori victima este cea care îţi dezvoltă starea de neputinţă. Ceea ce m-a afectat foarte mult la început a fost o speţă de la începutul activităţii mele, când am avut de-a face cu un caz de exhumare. Nu ştiu dacă este foarte plăcut să vorbim de chestiunea asta. Dacă în prima seară mi-am propus să fiu destul de puternic, încât să nu o văd expusă pe masa medicului legist, a doua seară nu s-a mai putut face asta şi am revăzut-o cu ochii minţii. Uşor, uşor m-am obişnuit cu activitatea asta. Dar şi după ani şi ani dezile îmi aduc aminte că am avut un omor la Lipova, cu o victimă decapitată, pe care nu am putut să o scot din memorie vreo săptămână. Dar, până la urmă fiecare trebuie să facă această activitate şi să o ducă la bun sfârşit.

Cât câştigă un procuror de la parchetul pe care-l conduceţi?

Salariile sunt confidenţiale, sunt la un nivel decent şi în raport şi cu alte categorii sociale. Dacă avem în vedere că procurorii nu pot desfăşura alte activităţi, cu excepţia celei didactice în învăţământul superior de specialitate. Procurorul trebuie să se îmbrace într-un anume fel, nu se poate purta oricum. El trebuie să aibă un nivel de salarizare, care să-i permită un trai decent. Fiecare dintre noi avem familie, avem obligaţiile noastre. Există o inechitate în sistem. S-a ajuns la situaţia ca unii colegi care au aceeaşi vechime şi sunt la acelaşi parchet să aibă salarii diferite. E vorba de acel procent de 18%. Trebuia să se precizeze mai clar că e vorba de o reechilibrare a salariilor din sistem, dar asta ar trebui să o facă asociaţiile noastre profesionale.

După 20 de ani de practicare a meseriei de procuror aveţi regrete în vreun fel şi credeţi că puteaţi face mai mult?

Dacă m-aş întoarce în timp, cu 20 de ani în urmă, aş face acelaşi lucru care-l fac acum. Tot procuror aş fi şi aş deveni mai repede procuror criminalist, perioadă care mi-a adus cele mai mari satisfacţii.

CV - Cine este Felix Bănilă

Procurorul Felix Bănilă (44 de ani) este licenţiat al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi tot aici al unui master în ştiinţe penale. A participat la zeci de programe de formare profesională în domeniul criminalisticii,a falsificării de monedă şi carduri, a fraudelor din fonduri UE, dar şi a faptelor de corupţie. Şi-a început cariera la numai 24 de ani, la Parchetul Judecătoriei Moineşti, unde a lucrat timp de 12 ani, până în 2008. Până în 2010 a fost procuror delegat, iar din 2011, până pe 1 ianuarie 2017, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.