Cum încalcă Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău legea privind liberul acces la informaţiile de interes public
0Consiliul de Administraţie al Universităţii „Vasile Alecsandri“ a luat o decizie care încalcă legea privind accesul neîngrădit al persoanei la informaţiile de interes public. După dezvăluirile din ziarul „Adevărul“ despre modul în care şi-a dobândit titlul de conferenţiar şeful SIF Moldova, dar şi despre alte sponsorizări dubioase, conducerea Universităţii afirmă că informaţiile pe legea 544/2001 le vor fi date doar jurnaliştilor acreditaţi.
Conducerea Universităţii „Vasile Alecsandri“, singura instituţie de învăţământ superior de stat din Bacău, a decis să încalce prevederile legii 544/2001 şi principiul fundamental din Constituţia României, al accesului neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public.
Legea 544 din anul 2001, prevede că informaţiile de interes public trebuie să fie oferite obligatoriu oricărei persoane, din oficiu sau la cerere, acesta fiind unul dintre „principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României“. În răspunsul din 12 februarie, semnat de prorectorul cu etica şi imaginea Universităţii, Cristina Cîrtiţă Buzoianu, se arată că decizia conducerii instituţiei din Bacău este deasupra legii. „Consiliul de Administraţie al Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău, în şedinţa din data de 27 ianuarie 2016, a hotărât că transmiterea tuturor informaţiilor cu caracter public privind Universitatea se realizează, conform legii 544/2001, numai pentru jurnaliştii acreditaţi, cu respectarea procedurilor prevăzute de lege. Prin urmare, va rugăm respectuos, să depuneţi documentaţia în vederea acreditării dumneavoastră la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău, ulterior urmând a vă acorda acreditarea“.
Decizia Consiliului de Administraţie a venit ca urmare a unor noi solicitări ale jurnaliştilor de la Adevărul, pe legea 544/2001, menite să facă lumină faţă de nişte contracte publice încheiate de Universitate cu firma la care a lucrat fiul rectorului, Florin Nedeff, în anii 2011-2013. Mai mult, deşi au trecut aproape două săptămâni de când au avut loc alegerile pentru Senatul Universităţii, nici acum nu au fost făcute publice rezultatele. Potrivit unui comunicat din 2 februarie, Valentin Nedeff a fost ales preşedintele Senatului. Pe site-ul Univeresităţii însă nu este menţionat dacă acesta şi-a dat demisia din funcţia de rector sau doar şi-a delegat atribuţiile către prorectorul Gertruda Romedea, aflată în prag de pensionare, aşa cum afirmă surse din cadrul Universităţii. „Marţi, 2 februarie 2016, noul Senat al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău l-a ales pe domnul Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin NEDEFF în funcţia de preşedinte pentru mandatul 2016-2020. Domnul Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin NEDEFF a ocupat mai multe funcţii de conducere în Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: director al Departamentului de studii postuniversitare (1999-2004), decan al Facultăţii de Inginerie (2004-2008), rector al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău (2008-2016)“, se arată în comunicatul oficial al Universităţii.
Plângeri pentru calomnie şi fapte de corupţie
Rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău, Valentin Nedeff, este în mijlocul unor scandaluri, iscate după ce fiul acestuia şi finii acestuia au fost benefiarii unor sponsorizări venite din partea unor şefi de instituţii şi societăţi din Bacău. În schimb, aceştia au primit ranguri universitare şi posturi în singura instituţie de învăţământ superior din municipiu. Drept răspuns, rectorul Nedeff a decis să distribuie un mesaj calomnios pe reţeaua internă a Universităţii, la adresa adversarilor reali sau imaginari. Printre cei calomniaţi se numără şi profesorii Lazăr Gabriel, Lazăr Iuliana, Stamate Marius, Ababei Radu şi Ababei Cătălina. „Am vorbit cu avocatul şi în câteva zile voi intenta un proces împotriva celor care mi-au afectat buna reputaţie“, a spus profesorul Gabriel Lazăr.
Actuala conducere a Universităţii a fost somată recent de Ministerul Educaţiei Naţionale să vină cu clarificări faţă de modul în care a ajuns conferenţiar universitar Costel Ceocea, preşedintele Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Moldova. La sfârşitul lunii ianuarie, acesta a luat concursul, deşi dosarul lui nu respecta criteriile minimale pentru a accede la această funcţie. Din comisia de examinare au făcut parte apropiaţi ai acestuia dar şi rectorul Valentin Nedeff, beneficiarul unor sponsorizări de la SIF Moldova, împreună cu fiul său, Florin Nedeff. Conducerea Universităţii din Bacău nu a reuşit să formuleze încă un răspuns.