Capacitate 2017. Subiectele la Matematică la Evaluarea Naţională. În Bacău, 3945 de elevi sunt aşteptaţi să susţină examenul
0Absolveţii gimnaziului din judeţul Bacău sunt aşteptaţi miercuri, 21 iunie, de la ora 8 dimineaţa, să intre la clase, unde de la ora 9 va începe examenul la matematică la Evaluarea Naţională. În judeţul Bacău susţin Capacitatea, potrivit evidenţelor Inspectoratului Şcolar Judeţean, 3945 de elevi, toţi fiind absolvenţi de opt clase în 2017.
În această dimineaţă are loc testarea la matematică pentru absolvenţii care susţin Evaluarea Naţională. Totodată, elevii, ce aparţin minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă, vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă joi, 22 iunie. Afişarea primelor rezultate este programată în data de 26 iunie, până la ora 16:00.Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20:00. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 iunie în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro.
“În vederea semnalării unor posibile (dar nedorite) disfuncţionalităţi în derularea EN VIII 2017, Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţia celor implicaţi în acest examen, începând de luni, 19 iunie, linia TELVERDE 0800801100 (număr de telefon apelabil gratuit). Numărul 0800801100 va fi disponibil zilnic, pe toată durata desfăşurării examenului, între orele 8:00—16:00 (luni-joi) şi 8:00-14:00 (vineri), a anunţat MEN.
În acest an, media de admitere la liceu se calculează diferit. Astfel, ponderea mediei de la Evaluarea naţională creşte la 80%, iar notele din gimnaziu vor reprezenta doar 20%, în loc de 25% în anul trecut.
Potrivit rezultatelor oficiale, în 2016 cele mai multe note peste 5 s-au înregistrat în Capitală – 60,57% (rată prezenţă – 90,10%), urmată de Brăila – 58,50% (rată prezenţă – 76,61%) şi Cluj – 55,33% (rată prezenţă – 91,37%). Cele mai mici note s-au înregistrat în judeţele Vaslui – 31,22%, Tulcea – 32,67%, şi Călăraşi – 33,47%. În aceste judeţe prezenţa a fost, în medie, de aproximativ 90%. Judeţul Bacău s-a plasat la mijlocul clasamentului.
La nivel naţional, peste 2.500 de cadre didactice sunt implicate în comisiile aferente Evaluării Naţionale. Potrivit Ministerului Educaţiei, susţin Capacitatea 144.890 de candidaţi, din care, 144.740 din seria curentă şi 150 din seria anterioară.
Capacitate 2017: calendarul examenului
21 iunie 2017 Matematica - probă scrisă
22 iunie 2017 Limba şi literatura maternă - probă scrisă
26 iunie 2017 Afişarea rezultatelor (până la ora 16)
26 iunie 2017 Depunerea contestaţiilor (orele 16 - 20)
27-29 iunie 2017 Rezolvarea contestaţiilor
30 iunie 2017 Afişarea rezultatelor finale după contestaţii